"Am deschis uşa şi eram gata să ieşim, dar totul s-a încheiat înainte să apucăm să plecăm", spune un alt martor.
Potrivit Reuters, traficul rutier se desfăşoară normal.
Epicentrul cutremurului, înregistrat la numai zece kilometri adâncime, a fost localizat în mare, la vest de Manila, potrivit Institutului filipinez de seismologie.
Institutul american de geofizică a anunţat că magnitudinea seismului a fost de 6,1 pe Richter, la o adâncime de 72 de kilometri, iar epicentrul situat la 137 de kilometri sud-vest de Manila.
Marţi, un seism cu magnitudinea 5,7 s-a înregistrat în nordul Filipinelor. Nici atunci nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale.
Anul acesta a început sub semnul cutremurelor. În ianuarie, Haiti a fost devastat de un seism violent, iar luna trecută, Chile. Victimele s-au numărat cu sutele de mii în cele două ţări, iar pagubele materiale sunt uriaşe.









Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum