Visul românesc, mai aproape de realizare pentru 300 de moldoveni şi ucrainieni

Basarabenii, primii pe listă

„Jur să fiu devotat patriei şi poporului român, să apăr drepturile şi interesele naţionale, să respect Constituţia şi legile României”. Aşa au jurat, ieri, în cor, cei peste 300 de „foşti” moldoveni şi ucrainieni la ceremonia de depunere a jurământului de „proaspăt” cetăţean român, desfăşurată la sediul Institutului Naţional al Magistraturii (INM) din Capitală.

Emoţionaţi şi nerăbdători, cei peste 300 de actuali cetăţeni români, au aşteptat să primească, pe rând, dovada apartenenţei la noul lor „cămin”, România: certificatul de cetăţenie română. Într-o sală mult prea neîncăpătoare pentru 300 de oameni, se simţea emoţia fiecăruia dintre cei prezenţi la ceremonie, iar zâmbetele largi de pe faţă le trădau nerăbdarea până la momentul mult aşteptat. Prin mulţimea de tineri prezenţi la ceremonie, puteai distinge şi oameni cu părul cărunt, semn că, în ciuda vârstei, nu le este teamă de un nou început.

Motivele pentru care îşi doresc să fie români sunt subiective, în funcţie de fiecare dintre ei. Dar nicicum banale.

Vitalie Florea, din oraşul Cahul, din Moldova este proaspăt absolvent al Facultăţii de Medicină. Vrea să profeseze în „neuro” (neurologie n.r.). Este în România de zece ani şi a stat numai prin căminele facultăţii. „Sunt un caz fericit, mi-am luat cetăţenia după numai un an şi jumătate”, spune el timid. Nu ştie foarte bine, sau poate se sfieşte să spună de ce şi-a dorit să devină român, atunci când este întrebat de ce a cerut cetăţenie română.

În discuţie intervine o doamnă, revoltată, care crede că aceste întrebări îl intimidează pe Vitalie. „Ştim cu toţii de ce vrem cetăţenie română. Nu o ducem aşa de bine în Republica Moldova”, spune ea. 

Femeia mărturiseşte că şi-a depus dosarul din 2003, şi că „de- abia azi a fost soluţionat”. Nu vrea să-şi dea numele, spune doar că trebuie „să întrebăm la minister (Ministerul Justiţiei n.r.) de ce se derulează procedurile aşa de greu” şi  că „mai sunt mulţi alţi oameni în situaţia ei”.

Ceremonia începe şi, pe rând, din sală ies „proaspeţii” posesori de certificate de cetăţenie română. Unul dintre ei este şi Vasile Baidauz, de 53 de ani, din Chişinău. Pentru el acest document, pe care îl ţine cu grijă şi mândrie în mână, înseamnă istoria familiei sale. „Bunelul meu a fost ofiţer român şi a murit în al doilea război mondial. Era din Bacău. Pentru mine a acest document înseamnă că îmi întorc ceea ce îmi aparţine şi ceea ce ne-au luat sovieticii”, mărturiseşte bărbatul, în timp ce îi trage lângă el pe fiul şi pe soţia sa, şi ei deveniţi români odată cu el.