Vineri, 30 Iulie 2010. 296 vizualizări, 11 comentarii, 1 vot
Misiunea FMI "nu schimbă nimic" în ceea ce priveşte taxele şi impozitele, a declarat, astăzi, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu. Discuţiile cu FMI nu vizează majorări de taxe şi impozite, nici în acest an nici în 2011, a mai spus oficialul, citat de Mediafax.
Întrebat dacă se referă doar la 2010 sau şi la anul viitor, Vlădescu a declarat că "programul este ca nici anul viitor să nu crească taxele".
El a mai spus că România are nevoie de acordul cu FMI şi că scrisoarea de intenţie este în lucru.
Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) trăiesc într-o lume teoretică şi nu cunosc realităţile economiei româneşti, declara ieri omul de afaceri Dinu Patriciu.
"Ar trebui să găsim, ca şi alţii înaintea noastră, o metodă rapidă de ai trimite acasă", a mai spus Patriciu.
O misiune comună a FMI şi Comisiei Europene se află de cinci zile până pe 4 august la Bucureşti pentru cea de-a cincea revizuire a acordului stand-by, care va evalua modul în care România a îndeplinit criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii iunie.
În urma încheierii acestei revizuiri, Consiliul Director al FMI ar trebui să supună aprobării, în luna septembrie, eliberarea celei de-a şasea tranşe din împrumut, în valoare de peste 900 milioane de euro.
Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum