Luni, 08 Iunie 2009. 0 vizualizări, 3 comentarii, 0 voturi
Vladimir Voronin este bugetar de lux
CHIȘINĂU. Vladimir Voronin cumulează în prezent cele mai mari două salarii din sectorul bugetar, la care se adaugă o pensie de demnitar, el obţinând astfel venituri totale în valoare de peste 1.600 de euro, susține publicația „Ziarul de Gardă”, citată de Mediafax.
În calitate de șef al statului moldovean, Voronin primeşte un salariu lunar de 9.600 de lei moldoveneşti (613,5 euro), iar ca preşedinte al parlamentului, un salariu de 8.800 de lei moldoveneşti (562,4 euro), la care se adaugă pensia de demnitar public, echivalentă cu 75 la sută din salariu, respectiv 7.000 de lei moldoveneşti (447,4 euro). Mai mulţi jurişti au apreciat că situaţia președintelui Vladimir Voronin, care cumulează două funcţii retribuite din bugetul de stat, contravine legislației în vigoare.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum