Parlamentarul social-democrat este un apropiat al lui Marian Vanghelie şi în 2008 a fost propus pentru portofoliul Ministerului de Interne.
"Nu comentez nicicum. Nu am primit nimic de la nimeni. Nu am nici un fel de sentiment de vinovăţie. Adevărul va ieşi la iveală. Să mi se demonstreze mie că sunt vinovat. Nu eu trebuie să demonstrez eu că sunt nevinovat. Şeful statului a fost arestat în dosarul Flota vreo secundă?", a spus Voicu, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV. El a adăugat că dacă DNA are înregistrări, atunci "acestea sunt rupte din context".
Direcţia Naţională Anticorupţie susţine că în cursul anului trecut, Voicu ar fi „pretins şi primit sume de bani de la oameni de afaceri, pentru soluţionarea favorabilă a unor cauze civile şi penale, aflate pe rolul organelor judiciare”. Voicu s-ar fi folosit în acest sens de calitatea sa de senator.
Parlamentarul PSD, vicepreşedinte al Comisiei de Apărare, ar fi cerut funcţii în Guvern, în schimbul mai multor intervenţii pe lângă judecători, în diferite cauze judiciare. Voicu ar fi primit 260.000 de euro. Senatorul are interdicţie de a părăsi Capitală.
DNA a început cercetarea lui Voicu în decembrie anul trecut şi, timp de 30 de zile, senatorul nu a avut voie să ia legătura cu Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc şi Dan Ioan Popescu. În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi omul de afaceri Costel Căşuneanu şi un alt senator PSD, Alexandru Mazăre, fratele primarului Constanţei, Radu Mazăre. Judecătorul Florin Costiniu a fost şi el învinuit în decembrie anul trecut, în acelaşi dosar.
Voicu riscă 10 ani de puşcărie
Acuzaţia de trafic de influenţă, formulată împotriva lui de procurorii anticorupţie, i-ar putea aduce lui Cătălin Voicu o pedeapsă cuprinsă între 2 şi 10 ani de închisoare.
DNA a cerut ministrului Justiţiei să trimită solicitarea de încuviinţare a arestării lui Voicu la Senat, întrucât acesta, potrivit Constituţiei, se bucură de imunitate, conferită atât de mandatul de senator. Astfel, Voicu poate fi reţinut, percheziţionat sau arestat doar cu acordul Senatului, după ce este însă audiat de către colegi. El poate fi urmărit penal şi trimis în judecată doar de către Parchetul General, instituţie din care face parte şi DNA. De asemenea, senatorul poate fi judecat numai de magistraţii Curţii Supreme.
PROCEDURĂ
Regulamentul Senatului prevede că cererea de arestare se adresează preşedintelui Senatului de către ministrul Justiţiei. Preşedintele Senatului aduce cererea la cunoştinţă senatorilor în şedinţă publică, după care o trimite de îndată Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări spre examinare, care va stabili dacă a fost sau nu a fost făcută în scopul de a-l abate pe senator de la exerciţiul funcţiei sale.
Hotărârea Comisiei juridice se adoptă prin votul secret al majorităţii membrilor acesteia. Biroul Permanent al Senatului supune, spre dezbatere şi aprobare, plenului raportul comisiei, "temeinic motivat", în termen de 15 zile de la data depunerii lui. Cererile de reţinere, de arestare, de percheziţie se înscriu cu prioritate pe ordinea de zi. Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi.
CINE ESTE VOICU
Voicu a ajuns general SPP la vârsta de 38 de ani, în 2003, sub administraţia Iliescu. A demisionat din cadrul Serviciului în 1997. Un an mai târziu a înfiinţat în 1998, alături de Dumitru Iliescu, fost director SPP, o firmă privată de pază şi protecţie.
Între 1999 şi 2001, Voicu a fost consilier la Camera Deputaţilor,după care a fost reactivat în cadrul SPP ca ofiţer activ, angajat în funcţia de consilier pe probleme de siguranţă naţională la Administraţia Prezidenţială. În legislatura 2004-2008, Cătălin Voicu afost deputat în Parlamentul României, pe listele PSD Bacău, condus de Viorel Hrebenciuc.
Din 2008 este senator de Bucureşti şi un apropiat al lui Marian Vanghelie. De altfel, preşedintele PSD Bucureşti l-a şi susţinut în partid pentru funcţia de ministru al Internelor, în 2008.
Ştire publicată la 11.02 şi actualizată la 11.57.
Marţi, 09 Martie 2010. 0 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi
Voicu: DNA să demonstreze că sunt vinovat
Senatorul PSD Cătălin Voicu susţine că este nevinovat în dosarul în care DNA îl acuză de trafic de influenţă şi cere arestarea sa.
"De ce trebuie să demonstrez eu că sunt nevinovat? Ce, şeful statului a fost arestat vreo secundă în dosarul Flota?", a spus senatorul, care se bucură de imunitate parlamentară în cazul arestării. DNA a cerut, astăzi, ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să solicite Parlamentului arestarea lui Voicu, cercetat pentru trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnatură privată, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legatură cu fapte de corupţie.
- Recomandă
- Dimensiune text
- Tipareste
- Comenteaza
- Conversie PDF
Trimite pe:








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum