EVZ: Eşti cunoscută şi îndrăgită inclusiv departe de casă...
Vonda Shepard: Cu siguranţă este un vis devenit realitate. Nu este vorba de cât de celebră îmi doream să devin, ci că voiam să pot cânta, să pot face ceea ce iubesc, iar eu am acest privilegiu. Este incredibil.
Cum ţi se pare această zonă a Europei? Eşti pentru a doua oară în România…
Cred că toţi iubim muzica, acest lucru îl avem în comun. Am observat că românii iau lucrurile foarte în serios. În Statele Unite lumea are uneori o naivitate care este chiar amuzantă, însă aici am întâlnit o atitudine profesionistă. Nu ştiu dacă ţine de cultură, de tradiţie, dar îmi place foarte mult. Cât despre Europa, la modul general, îmi place stilul de viaţă. Când mergi să iei masa, poţi să o savurezi. Nu te dă nimeni afară din restaurant. (râde)
O carieră de succes implică şi sacri ficii. Cum îmbini pro fesia cu timpul alocat familiei?
Pe băieţelul meu îl iau cu mine oriunde merg, n-aş putea să-l las acasă. Acum are aproape 4 ani, îi împlineşte în luna aprilie. După fiecare spectacol sunt nerăbdătoare să ajung în cameră să-l văd. În timp ce cânt, el stă cu doamna care are grijă de el şi i se citesc poveşti, se uită la desene animate, se joacă. Avem o gro ază de jucării după noi. Cât de spre soţul meu, el lucrează în Los Angeles. Îl voi revedea de îndată ce mă întorc.
Fiul tău îţi recunoaşte piesele?
De când era foarte mic, obişnuiam să-l aşez lângă pian. Îmi doream să-l familiarizez cu muzica, însă n-am reuşit. A început dintr-o dată să ţipe. Pur şi simplu n-a vrut să stea şi de atunci asta se întâmplă de fiecare dată. Când mă aude cântând, ţipă! El îşi dorea de fapt să stea la mine în braţe. Mi-e greu să cred că ar putea să mă vadă pe scenă.
Te-ai gândit să mai ai un copil?
Dacă aş fi fost mai tânără cu cinci sau zece ani, categoric da. Acum însă am 46 de ani, cred că e deja prea târziu.
Ştii că, în România, o femeie pe nume Adriana Iliescu a intrat în Cartea Recordurilor, după ce a născut la 67 de ani.
Oh, da! Am auzit de ea. Nu ştiam că e româncă. Doamne, e uimitor! Totuşi, nu vreau să devin o a doua Adriana Iliescu (râde). Ai nevoie de multă energie să creşti un copil. Iar soţul meu are deja 56 de ani, cred că suntem cam în vârstă. Ne ajunge unul.
Revenind la muzica ta, ai colaborat cu Anastacia, cu Robert Downey Jr. ... Sunteţi şi prieteni?
Cu Anastacia nu sunt prietenă, însă dacă ne întâlnim ne salutăm. Cu Robert, care e un tip nemaipomenit, începusem să devin amică destul de bună, dar el este ocupat cu lumea filmului.
Ultima dată am vorbit în urmă cu câţiva ani, când m-a invitat şi am şi fost la ziua lui, pe care a serbat-o la Sting acasă. Prietenă sunt cu Calista Flockhart, cea care a jucat-o Ally McBeal, şi cu iubitul ei, Harrison Ford. Vorbim la telefon şi uneori ieşim la cină.
Cu cine îţi doreşti să mai cânţi?
Cu Bono, cu Stevie Wonder, iar din generaţia ceva mai tânără, cu Lenny Kravitz şi Prince.
Cât de mult eşti plecată în timpul anului?
Acum s-a întâmplat să am un turneu de cinci săptămâni. În general, spectacolele din Statele Unite le susţin în weekend, iar în Europa vin cu trupa mea o dată sau de două ori pe an. E posibil chiar să revin în România prin octombrie-noiembrie.
Cum se vede acum Vonda Shepard pe sine?
Când înaintezi în vârstă trebuie să fii mult mai atent cu felul în care arăţi. Însă nu sunt de a cor d cu botoxul sau operaţiile estetice şi nu am apelat la aşa ceva. Prefer să fiu sănătoasă. Uneori mă uit în oglindă şi, da că nimeresc „unghiul greşit”, spun: „Doamne, începi să îmbătrâneşti, nu glumă!” (râde). Dar e ok, sunt împăcată cu vârsta mea.
TRUPĂ
Cântă cu chitaristul Tinei Turner
- Concertul pe care Vonda Shepard l-a susţinut la Bucureşti de Sfântul Valentin, în Silver Church, a încheiat miniturneul din ţara noastră, ce a inclus şi oraşele Cluj, Braşov şi Sibiu. În cele 60 de minute de recital, atmosfera a fost întreţinută şi de cei trei membri din trupa artistei.
- Unul dintre chitarişti a cântat timp de 22 de ani împreună cu Tina Turner, toboşarul a colaborat o perioadă cu Sheryl Crowe, iar cel de-al doilea chitarist a stat mulţi ani pe scenă alături de Bruce Springsteen.









Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum