Zeci de angajaţi RCS&RDS, fără salarii

Chiar dacă nu şi-au primit simbria de multă vreme, salariaţii sunt ameninţaţi că, dacă părăsesc compania, nu-şi vor mai recupera banii.

Zeci de angajaţi ai operatorului de telecomunicaţii RCS&RDS nu şi-au mai primit salariile sau comisioanele de câteva luni. La sucursalele din Bucureşti şi Craiova, compania are restanţe de zeci de mii de lei la angajaţi şi la colaboratori.

„De mai bine de cinci luni, angajaţilor, mai ales celor care lucrează pe bază de comision, nu li se mai respectă drepturile salariale. De exemplu, există restanţe mai mari de 4.000 de lei, în unele cazuri mult mai mult, la un singur angajat. Sunt prezentate mai multe scuze, precum nereguli la contabilitate, dar angajaţii nu primesc decât promisiuni“, ne-a declarat George M., un agent de vânzări al operatorului, din Craiova.


La Bucureşti, aproximativ 30 de agenţi de vânzări nu şi-au mai luat banii de câteva luni. „Sunt angajat RCS&RDS de aproape doi ani şi vreau să vă spun că este cea mai mare bătaie de joc. Suntem aproximativ 30 de agenţi care nu ne-am mai luat banii de câteva luni, mai exact pe lunile februarie, iunie, iulie, august, septembrie şi octombrie. Mie îmi datorează circa 9.000 de lei“, ne-a declarat un angajat care ne-a solicitat anonimatul. El spune că nici nu îşi pot da demisia, deoarece în cazul în care pleacă sunt ameninţaţi că nu-şi mai recuperează niciodată banii.

Cine ia atitudine este dat afară


Majoritatea din cei 30 sunt studenţi şi sunt angajaţi fie cu contract de muncă, fie cu contract de colaborare.

„Eu nu am mai reuşit să plătesc taxa la facultate şi sunt pe cale de a fi exmatriculat. Abia am plătit chiria, am telefonul mobil neplătit de trei luni, iar operatorul la care am abonamentul vrea să mă dea în judecată pentru recuperarea datoriei. Iar ei nici nu vor să discute cu noi. Am avut un şef care a avut curajul să vină să se întâlnească cu noi, ne-a ascultat şi în final a spus că până de Sărbatori vom primi măcar o parte din bani. La 2-3 zile însă acesta a fost dat afară. Suntem disperaţi! Ne gândim că vin Sărbătorile şi nu avem un ban în buzunar“, ne-a mai scris acesta. El ne-a rugat să nu-i dezvăluim numele real, deoarece este convins că şefii săi, „nişte comunişti“, potrivit spuselor sale, l-ar da afară şi nu ar mai recupera niciun ban.
 
Am contactat telefonic, dar şi prin intermediul e-mailului, atât conducerea RCS&RDS, cât şi secretariatul central, însă nimeni nu ne-a răspuns pentru a reda şi viziunea companiei.

Conform datelor Ministerului de Finanţe, RCS&RDS a avut în 2007 o cifră de afaceri de 1,15 miliarde de lei şi un profit net de 62 de milioane de lei, în scădere faţă de 2006, când profitul consemnat a fost de 123 de milioane de lei.
 
NEREGULI PE BANDĂ
 
Factură la Digi.Mobil fără să fi primit telefon

Cazurile în care clienţii serviciului de telefonie mobilă Digi.Mobil, al companiei RCS&RDS, au primit facturi umflate substanţial sunt deja binecunoscute. Alţii au primit factură fără să folosească serviciul. Valeria C., din Făgăraş, are abonament de internet şi telefonie fixă la RCS&RDS. Când a primit ultima factură, a observat că acolo erau trecute şi convorbiri în perioada iunie-iulie, de circa 100 de lei, în reţeaua de telefonie mobilă Digi.Mobil, pe care ea însă nu o foloseşte şi pentru care nici măcar nu a făcut solicitare că ar dori să o utilizeze. „Menţionez că eu nu am Digi.Mobil şi nu am efectuat acele convorbiri. Acum nu îmi mai pot plăti internetul separat şi am fost decuplată. Mi-au spus că nu pot achita internetul până nu achit factura integral, adică şi la Digi.Mobil“, ne-a declarat Valeria. Aceasta a depus deja reclamaţie la operator şi aşteaptă ca acesta să îi reconecteze internetul.

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

Trimite pe:

  • Yahoo! Messenger
  • Altele