Pe lista plecărilor, decise aseară târziu, se numără redactorul-şef al echipei, Marius Borţea, reporterul special Alexandru Căutiş, Alexandru Duţu, Daniel Goace, Dragoş Muşat, Cătălin Prisacariu, Iulian Tănase, Alexandru Vărzaru, Silviu Apostol, Roxana Jipa, Alina Moscalu, Andrei Manţog.
"În campania electorală presiunile au fost acute"
Toma a explicat că presiuni au existat dinainte de alegeri, dar odată cu campania electorală s-au intensificat.
Mircea Toma a spus că dincolo de presiunile simţite, există şi probleme de finanţare, revista fiind nevoită să suporte cheltuielile şi altor publicaţii din trust. El a precizat că au fost invitaţi toţi jurnaliştii în noul proiect şi că este decizia fiecăruia.
"Pe mine oferta m-a tentat. Vreau să plec într-un loc unde să pot scrie despre Roşia Montana".
Mircea Toma, jurnalist
"Toţi cei tineri şi nepătaţi am decis să plecăm"
Jurnaliştii vor înfiinţa o nouă revistă pentru care au finanţare. Planul este ca aceasta să apară săptămâna viitoare, a mai spus unul dintre demisionari, fără a da alte detalii despre revistă.
De când săptămânalul a intrat în trustul lui Vîntu, tinerii au resimţit schimbarea, susţine acesta, care precizează că, de multe ori, au încercat să îi atragă şi pe seniorii echipei către păstrarea spiritului revistei. "Am simţit cenzură şi presiuni, ne-am bătut cu ele", spune jurnalistul, precizând că toţi cei tineri şi nepătaţi părăsesc redacţia Caţavencu.
El a subliniat că noul Caţavencu va fi o publicaţie prin care vor fi înlăturate orice suspiciuni asupra muncii jurnalistice. Cât despre vechiul Caţavencu, a spus că e treaba celor care rămân ce vor să facă cu el.
"M-am născut cu Caţavencu şi cu oamenii ăştia: Biju, Doru, Vulpe, Moţoc, Toma, Mardale. Rămân cu ei. Rămânem împreuna. Asta-i tot ce am de spus. Despre trădare nu prea am ce grăi. Să-şi urmeze destinul", scria Eugen Istodor pe un blog al trustului.
"Până acum nu am primit nicio demisie"
Directorul editorial al revistei, Doru Buşcu, care lucrează la Caţavencu de 20 de ani, a declarat că nu a primit deocamdată nicio demisie. "Am auzit că sunt câţiva redactori care vor să plece. Până acum nu am văzut nicio demisie". La această oră, în redacţia revistei se poartă discuţii. "Îi chem pe fiecare la mine să vorbim", a spus acesta.
El a subliniat că Academia Caţavencu rămâne un ziar foarte bun, unic în Europa şi este probabil cel mai profitabil ziar din ţară. Decizia de a pleca s-ar putea să aibă legătură şi cu un anunţ făcut recent de acesta, de a reduce salariile cu 15% şi de a restrânge cheltuielile.
Cât despre declaraţia lui Mircea Toma că îşi doreşte să scrie liber despre Roşia Montană, Buşcu a precizat că acest subiect a fost tratat în revistă, în limitele editoriale posibile. Cât despre acuzaţiile de cenzură ale celor care doresc să plece, el le-a infirmat. "Când citiţi Caţavencu, vi se pare că este un ziar cenzurat?"
Apele tulburi în trustul lui Vîntu
Mişcarea vine într-o perioadă grea pentru trustul Realitatea-Caţavencu, care a decis, în decembrie 2009, să renunţe la ediţiile tipărite "Cotidianul" şi "Business Standard".
Divizia de reviste a fost vândută, iar agenţia de presă NewsIn a devenit o aripă a Realităţii TV.
Academia Caţavencu, săptămânal de satiră şi investigaţii, a apărut în 1991. A fost cumpărat de trustul Realitatea, tranzacţie după care nume trustului s-a modificat în "Realitatea - Caţavencu". Patronul trustului este Sorin Ovidiu Vîntu.
ŞTIRE PUBLICATĂ LA ORA 10:30







Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum