Ora 9.38. Un al treilea avion se duce glonţ în clădirea Pentagonului din Arlington, Virginia, lângă Washington D.C. Aici izbucneşte un incendiu şi o parte din imobil este distrus. Ultimul avion deturnat nu-şi nimereşte ţinta, se presupune, Capitoliul sau Casa Albă. Pasagerii reuşesc să preia controlul aeronavei. Chiar şi aşa, avionul se prăbuşeşte pe un câmp din Pennsylvania. Cu fiecare clipă se scurge dramă după dramă, iar America începe să-şi numere morţii: 3.000. Mii de răniţi şi 90 de ţări îndoliate. Imaginile transmise de televiziunile americane îngrozesc toată lumea.
Lovitură după lovitură
O undă de şoc traversa America. Casa Albă şi Capitoliul sunt evacuate. În capitala federală americană Washington DC e stare de urgenţă. Preşedintele George W. Bush face primele declaraţii de război.
Toate aeroporturile de pe întreg teritoriul american sunt închise şi niciun avion nu se mai ridică de la sol. 500 de avioane sunt întoarse din drum sau direcţionate spre alte ţări. Spaţiul aerian american este închis câteva zile. Americanii nu se mai urcă în avioane de frică. Numărul de pasageri scade cu 20 la sută. Bursa de acţiuni New York (NYSE), Bursa Americană de Acţiuni (AMEX) şi NASDAQ nu s-au mai deschis la 11 septembrie şi au rămân închise încă o săptămână. Sunt pagube materiale de miliarde şi miliarde de dolari.
Folosirea timpului prezent nu e întâmplătoare. E greu să vorbeşti la trecut despre ziua care a schimbat lumea. Teroriştii sunt în continuare o ameninţare. Atentatele continuă să facă victime, iar răzbunarea americanilor nu s-a încheiat încă.
CITIŢI ŞI:
Blocaj după 8 ani de la 11 septembrie
Imagini inedite cu atentatul de la 11 Septembrie
Eroii de la 11 Septembrie
Războiul lumilor, opt ani de luptă zadarnică








Spune-ţi părerea!
Nici un mesaj postat până acum