Deutsche Welle întreabă dacă Șova este „nătâng” sau „incompetent”

Deutsche Welle întreabă dacă Șova este „nătâng” sau „incompetent”

Site-ul în limba română al postului Deutsche Welle (DW) publică un comentariu extrem de dur la adresa purtătorului de cuvânt al PSD, Dan Șova.

Articolul este o reacție la afirmațiile făcute de acesta acum două zile.

Potrivit lui Șova, citat de DW, Traian Băsescu „a semnat, în anul 2011, Pactul Fiscal pentru a ajuta... în 2012, îmi cer scuze... Pactul Fiscal, pentru a ajuta Germania, care tocmai îi întinsese o mână de ajutor ca să îl scape de la demitere şi a semnat împotriva intereselor României… Ca purtător de cuvânt pot să vorbesc în numele oricui (...) Ca fost ministru în guvernul României chiar știu despre ce e vorba”.

Atac xenofob și manipulator

Ne puteți urmări și pe Google News

„Aici se ascund încă două tentative de manipulare şi dezinformare agrementate cu o încercare de instigare anti-germană, poate în vederea stârnirii de sentimente ultranaţionaliste numai bune să-i facă viaţa grea lui Klaus Johannis”, scrie Petre Iancu, în comentariul intitulat „Diversiune nătângă? Sau doar incompetență crasă?”, publicat de Deutsche Welle.

Iancu mai apreciază că „mica teorie a conspiraţiei” elaborată de Șova este menită să amplifice antigermanismul şi ura contra lui Băsescu. „Şova poate opta. Are de ales între a figura ca om politic incapabil să se informeze şi să informeze corect, ori ca diversionist nătâng, hotărât să instige spre a-i înlesni şefului său accesul la Cotroceni”, se afirmă în comentariul postului public german.

În final, Iancu scrie că „cel mai trist” este faptul că PSD consideră că nu trebuie să-i ascundă de ochii românilor pe aceşti „politicieni complet neaveniți, care recidivează după ce au mai făcut-o odată de oaie negând Holocaustul din România şi s-au văzut siliţi să-şi ceară scuze”.