Ministrul Curaj promite ordonanță de urgență pentru doctoratele plagiate

Ministrul Curaj și filosoful Liiceanu
Autor: | | 8 Comentarii | 2648 Vizualizari

Ministrul Educației a onorat în cele din urmă invitația de a participa la o dezbatere pe tema plagiatului. A fost nevoie de o epistolă publică virulentă a lui Gabriel Liiceanu. Ministrul a venit însă, cu întârziere, iar discuția a fost, așa cum era de așteptat, cu scântei

Dezbatere furioasă la Grupul pentru Dialog Social (GDS), unde Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea și alți membri ai Grupului au cerut explicații miniștrilor Raluca Prună (Justiție) și Adrian Curaj (Educație) în legătură cu lucrările științifice scrise în penitenciare și pentru plagiatele demnitarilor.

„Aș pune accentul pe excepționalul negativ. Mai există o asemenea lege în lume?”, a întrebat Liiceanu, referindu-se la cărțile scrise în închisori. „În Uniunea Europeană, cu siguranță nu. Nici în Armenia”, i-a răspuns ministrul Raluca Prună.

„Cum e să fii coleg cu Tobă?”

Dar criticile filosofului s-au îndreptat în primul rând către ministrul Educației. „Sunteți coleg de guvern cu un plagiator, domnul Tobă”, i-a spus Liiceanu, în aplauzele asistenței.

Curaj, care a întârziat circa 75 de minute la dezbaterea de la GDS, a răspuns defensiv, iar publicul, inițial vizibil ostil, l-a ascultat atent. Totuși, Curaj a evitat să dea un răspuns legat de situația colegului său de guvern Tobă.

● „Mi-am asumat să curăț grajdurile lui Augias” a răspuns Curaj. El insistă că legea prin care deținuții scriu cărți științifice n-a fost dată de acest guvern.

● Gabriel Liiceanu: Nu o să îmi spuneți că nu aveți în minte că închisoarea nu e Institut de Cercetare și deținutul nu este cercetător.

● Curaj, despre legislație: „Nu am făcut eu, Dumnezeule!”. Rumoare în sală, Gabriel Liiceanu și Andrei Cornea se uită în gol, nemulțumiți.

● Ministrul Raluca Prună îi pune întrebări ministrului Curaj și sugerează că nu este de acord cu intenția acestuia de a evalua, totuși, lucrările științifice ale pușcăriașilor. Cei doi se contrazic, ușor tensionat, circa două minute. În final, ministrul Curaj îi spune colegei sale: „Da, de acord!”. Din sală se aude: „Să nu ne credeți, la Universitatea din Bacău, domnule ministru!”.

● „Nu mai vreau să fiu coleg de doctorat cu Ponta și Carabulea de la Sibiu și cu Oprea. Sunteți acolo de trei luni”, îi spune Gabriel Liiceanu ministrului Educației.


FOTO: Profesorul Marian Popescu, președintele Comisiei de etică a Universității București, a fost premiat pentru atitudinea antiplagiat



● „Sunt de trei luni pentru o boală de 25 de ani”, răspunde furios Curaj.

● „Nu ne-ați dat un răspuns la plagiatul lui Ponta. De ce nu-l retrageți?”, îl apostrofează Monica Macovei.

● „Nu am cadru legal”, răspunde, din nou nervos, Curaj. „Nu e adevărat”, susține Macovei, susținută de publicul din sala arhiplină.

● „Totuși, spuneți-ne ceva concret”, insistă și Liiceanu.

● „Peste două săptămâni va fi ordonanță”, promite Curaj. Din sală, ministrul Justiției îl completează din nou, ușor critică. Ea susține, la fel ca Monica Macovei, că, la ora actuală, doctoratele pot fi retrase. Ministrul Educației a scăpat de furia publicului în momentul în care a fost apărat de profesoara Mihaela Miroiu, care a susținut că nu putea rezolva problema plagiatelor demnitarilor în trei luni și așteaptă ca demnitarul să își respecte, totuși, promisiunile.

Raluca Prună își declamă neputința

Înainte ca ministrul Curaj să fie luat la întrebări de membri GDS, a fost supusă unui tir de întrebări din partea membrilor Grupului, Raluca Prună.

Discuția, lansată de Gabriel Liiceanu, a fost dacă deținuții pot scrie cărți științifice. „Pare un banc prost să spui că faci lucrări stiințifice în închisori. Asta sună a comedie absurdă, vă rog să spuneți în gura mare: «Omul intră la închisoare că a furat și iese pentru că a furat »”, a spus Liiceanu.

Răspunsurile ministrului Justiției au fost un lung șir de explicații și de clamare a neputinței.



Continuarea pe premium.evz.ro

Premium.evz.ro este platforma cu plată a site-ului „Evenimentul zilei”, cuprinzând o selecție exclusivă de materiale de presă de calitate.


Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi