Dezincriminarea conflictului de interese, discutat azi de CCR. VEZI ce mai au pe agendă judecătorii

Dezincriminarea conflictului de interese, discutat azi de CCR. VEZI ce mai au pe agendă judecătorii

CCR discută astăzi sesizarea a 99 de deputaţi privind dezincriminarea conflictului de interese în cazul parlamentarilor care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013.

Acest subiect a mai fost discutat de judecători pe 6 iulie, dar Curtea a amânat luarea unei decizii în această speţă.   Parlamentarii care au semnat sesizarea către CCR consideră neconstituţionale prevederile actului normativ, deoarece adoptarea acestei legi de interpretare ar putea conduce la un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care "asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale", conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară. 

Deputaţii arată că acest proiect de lege are efecte retroactive, încălcând principiul neretroactivităţii legii, consacrat de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României. 

Parlamentul a adoptat recent o propunere legislativă prin care senatorii şi deputaţii care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013 să nu poată fi urmăriţi de Agenţia Naţională de Integritate. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Propunerea legislativă precizează că dispoziţiile din Statutul deputaţilor şi senatorilor potrivit cărora parlamentarii nu-şi pot angaja rudele la birourile parlamentare nu se vor aplica retroactiv şi nu vor produce efecte juridice pentru faptele săvârşite înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziţii, adică înainte de 21 august 2013