Dezvăluire bombă: s-a aflat cine este denunţătorul în cel de-al cincilea dosar deschis de DNA pe numele lui Ghiţă. Tot el l-a scos din cursa pentru PRIMĂRIA capitalei pe nevinovatul Ludovic Orban

Dezvăluire bombă: s-a aflat cine este denunţătorul în cel de-al cincilea dosar deschis de DNA pe numele lui Ghiţă. Tot el l-a scos din cursa pentru PRIMĂRIA capitalei pe nevinovatul Ludovic Orban

Printre firmele cărora Sebastian Ghiţă le-a cerut bani în schimbul intervenţiei pe lângă autorităţi publice pentru buna derulare a contractelor s-ar număra UTI, care a câştigat licitaţia pentru dosarul electronic de sănătate, dar şi asocierea dintre Telekom România Communications (fosta Romtelecon) cu firmele Bull România, Expert One Research, Deloitte şi Insoft Development & Consulting.

Aceste societăţi au câştigat contractul ce are ca obiect ”Cadru Instituţional Modular de procesare a informaţiei vehiculate prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Mediu”. Numele acestor contracte apar în referatul cu propunere de arestare preventivă formulat de DNA în cel mai nou dosar în care Ghiţă este cercetat, scrie agenţia news.ro.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă este suspectat că a cerut sume de milioane de lei unora dintre cele mai mari firme din domeniul IT pentru ca, în schimbul banilor, să intervină pe lângă autorităţi în vederea bunei derulări a contractelor. Intervenţiile au fost făcute, potrivit DNA, atât înainte, cât şi după ce Ghiţă a fost ales deputat în Parlamentul României sub sigla PSD. Mai multe detalii pe news.ro

Marţi noapte, după deliberări de câteva ore, magistraţii Tribunalului Prahova i-au pus pe directorul Teamnet International, Bogdan Padiu, şi pe administratorul Asesoft International, Cristian Anastasescu, sub control judiciar în noul dosar care îl vizează pe Sebastian Ghiţă, acuzat că a cerut peste 50 de milioane de lei unor firme IT pentru contracte ai căror beneficiari au fost, între alţii, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului, Transelectrica. În acest nou dosar Ghiţă este cercetat pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de spălare a banilor şi de constituire de grup infracţional organizat. De asemenea, Padiu şi Anastasescu sunt acuzaţi de infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, ambele în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Flux 24.ro scrie că denunțurile au fost făcute de Tiberiu Urdăreanu, patronul grupului de firme UTI, un apropiat al unei părți din serviciile secrete. Urdăreanu a fost inițial reținut de DNA, dar mai apoi a început să facă denunțuri. Unul dintre acestea s-a referit la fostul lider PNL Ludovic Orban, denunţul determinându-l pe liberal să se retragă din cursa pentru Primăria capitalei. Orban a fost însă achitat în dosarul deschis de DNA.

CITEŞTE ŞI: Ion Cristoiu dezvăluie ce MISIUNE a avut Tiberiu Urdăreanu.