Dezvăluiri de senzație ale Elenei Udrea dintr-un posibil Jurnal II | ROMANIA LUI CRISTOIU

Dezvăluiri de senzație ale Elenei Udrea dintr-un posibil Jurnal II | ROMANIA LUI CRISTOIU

Luni, 3 martie 2017, Elena Udrea a fost invitata emisiunii România 9, realizată pe TVR 1 de Ionuţ Cristache.

Am acceptat invitaţia moderatorului de a-i fi secund la dialogul de tip interogatoriu, cu fosta candidată la Preşedinţie, în prezent condamnată la şase ani cu executare în prima instanţă la I.C.C.J.

Eu şi Ionuţ Cristache ne-am împărţit rolurile. El, tînăr jurnalist, şi-a asumat rolul de hărţuitor al Elenei Udrea în cazul Procesului, dar şi al rolului jucat de ea în formarea și consolidarea Sistemului care azi dă peste ea cu brutalitatea rece a unui buldozer. Eu, jurnalist bătrîn, dar mai ales istoric al clipei, mi-am propus să scot de la Elena Udrea noi dezvăluiri despre ultimii 12 ani de Istoria României, în genul celor făcute în Jurnal. Mi-am propus asta din două motive: 1) Sunt sigur că în acest Dosar, al Galei Bute, Elena Udrea e nevinovată. E suficient să amintesc aberaţia din sentinţa prin care cei 600.000 de euro, despre care DNA susține c-au fost daţi de mituitor, n-au fost confiscaţi, ci trebuie înapoiați de acuzată lui Adrian Gărdean. Decizia, unică în felul ei în cîmpul tactic al Binomului SRI-DNA, își are explicația într- o ilegalitate a DNA. Subordonații Codruţei Kovesi l-au transformat pe Adrian Gărdean din mituitor în martor în acest proces. Și astfel, controversatul om de afaceri se pricopsește cu 600 000 euro, drept răsplată de la Lulutza că a dat-o în gît pe Elena Udrea. Ar trebui să amintesc şi cei 67 de martori care au pledat în favoarea fostei ministre, dar neluați în seamă de Complet, care avea sentința dată în plic înainte de a ajunge dosarul la el, dar și confruntarea dintre Elena Udrea şi Gheorghe Nastasia, pretinsul ducător de geantă cu mita, confruntare filmată (de ce n-o cere Elena Udrea, ca să fie difuzată la TV?) în care procurorul se chinuie o oră să-i smulgă lui Nastasia confirmarea c-a luat geanta şi i-a dat-o Elenei Udrea. Ca să le iasă pasiența, procurorii au făcut o şmecherie. La Dosar au pus doar stenograma confruntării. Una e însă Stenograma şi alta e filmarea, care dovedește clar că Gheorghe Nastasia nu numai c-a minţit în denunţ, dar mai mult îi e ruşine acum în faţa Elenei Udrea.

Aşa cum am mai scris, Elena Udrea ar fi fost condamnată şi dacă dosarul trimis în instanţă ar fi avut doar cîteva foi albe. 2) Nu ştiu dacă Elena Udrea a fost sau nu coruptă. Ştiu însă că dezvăluirile ei despre Sistem o răscumpără de toate păcatele. Fără aceste dezvăluiri, începute în Jurnal, în Denunţul din 30 ianuarie 2015, în interviul din presă, continuate în alte intervenţii publice, n-ar fi fost posibilă ieşirea la iveală a adevărurilor care au zguduit Binomul, care au atras atenţia asupra folosirii luptei împotriva corupţiei pentru răfuieli politico-mafiote, care au făcut din denunțarea implicării securistice a SRI în anchetele penale și chiar în procese o campanie de prim ordin a presei independente. Conştient de importanţa crucială a dezvăluirilor făcute de cea care a trăit şi activat în nucleul Sistemului care a condus și conduce şi acum România, ori de cîte ori am participat la interviuri cu Elena Udrea, fie ca moderator, fie ca secund, am lăsat deoparte hărțuielile acuzatoare pentru a mă putea concentra pe întrebările menite a smulge de la ea dezvăluiri. Experiența de om de televiziune m-a convins că ipostaza de procuror, asumată de mulți lideri de opinie, e nu numai ipocrită – mulți din ei sunt niște escroci buni de gură-, dar și contraproductivă gazetărește. Acuzatul se apără, tu îl acuzi și pînă la urmă nu iese decît o cădere de rating: telespectatorul se plictisește și oricum e convins că toți fură și de aia n-are el Palat ca Gigi Becali. Chiar din debutul emisiunii, după ce Elena Udrea a dezvăluit că nu mai are o copie a Jurnalului, eu rămînînd singurul deţinător al unui exemplar, i-am zis să scrie o a doua parte, un fel de Jurnal II, deoarece primul se încheie pe 31 ianuarie 2015, cu istorica frază, frază de final de roman balzacian: „S-a întîmplat! M-au chemat la DNA şi m-au acuzat oficial.” Mi-a făgăduit că se mai gîndeşte. Pînă atunci, în emisiune, ea a făcut noi dezvăluiri despre Sistem, oricînd posibile de a fi scrise într-un jurnal II. Deoarece emisiunea de o oră şi ceva a abordat şi alte subiecte şi mai ales a avut momente de hărţuire a Elenei Udrea de către tînărul Ionuţ Cristache (m-am convins încă o dată că Elena Udrea e imbatabilă în direct la tv, făcînd faţă oricăror acuzaţii, fără să se intimideze şi, mai ales, fără să se supere) consemnez aici, pentru istoricii clipei din prezent și pentru istoricii din viitor, noile dezvăluiri ale Elenei Udrea.

Ne puteți urmări și pe Google News

1) S-a înscris în campania pentru preşedinţie ca să devină preşedintă a României. Din cîte se știe am fost un dușman înverșunat al acestei candidaturi. Înainte de emisiune i-am amintit de interviul din campanie de la Realitatea tv, în care eu declaram în direct că n-o voi vota în veci, în timp de Rareș Bogdan, cel care o face acum hoață, penală, coruptă, în direct, la televiziunea prezidențială, din Doamnă Președinte n-o mai scotea. Știind că tot ce i s-a întîmplat în ultimii ani își are cauza în candidatură, în emisiune, am întrebat-o niţel nedumerit Ce-a apucat-o? Spre surprinderea mea n-a răspuns c-a greşit, c-a vrut să-şi încerce norocul, ci că era sigură că va intra în turul al doilea, unde urma să-l bată pe Victor Ponta. De ce era sigură? Luase în calcul faptul că Klaus Iohannis va fi declarat incompatibil şi prin asta scos din joc. Orice candidat al Dreptei îl bătea pe candidatul PSD în turul al doilea. Ce n-a luat în calcul? Faptul că Florian Coldea îl va trage pe sfoară pe George Maior şi va interveni la Livia Stanciu pentru ca Procesul să se amîne pînă după alegeri. Începînd cu fotografiile de la Paris şi terminînd cu chemarea lui Dorin Cocoş la DNA (puşculiţă a SRI, sacrificată pe altarul Interesului Naţional), Trinomul SRIDNA- ICCJ s-a dat peste cap să-i oprească ascensiunea ei spre funcţia supremă în stat. E mai mult decît interesant că Elena Udrea a confirmat că Traian Băsescu n-a fost prea încîntat de candidatură, adăugînd că, nu de puține ori și-n alte ocazii, fostul președinte a descurajat-o în ambițiile de a ocupa anumite funcții.

2) În 2013, Elena Udrea și Sebastian Ghiţă au fost la biroul lui Victor Ponta dintrun bloc de locuinţe pentru a-l convinge pe premier s-o accepte pe Codruţa Kovesi şefă la DNA, în 2013. Pentru a nu fi recunoscută de oamenii muncii în timp ce bîntuia pe alei, s-a deghizat: „Am fost deghizată la întâlnirea cu Victor Ponta. A fost și Sebastian Ghiță de față. A trebuit să fiu luată dintr-un anumit loc, eram îmbrăcată cumva, purtam ceva pe cap. Am pus un batic pe cap, aveam și o umbrelă. M-am ferit și de oamenii de pe alei, și de paznic, a trebuit să aștept să urce unii cu liftul. ”

3) Era sigură că după încheierea mandatului lui Traian Băsescu va fi arestată de Codruţa Kovesi din două întîmplări dezvăluite în premieră absolută luni seara, de Elena Udrea la România 9.

Prima întîmplare s-a petrecut la sărbătorirea împlinirii de către Traian Băsescu a vîrstei de 60 de ani. Erau într-o sală de la Sinaia. Ea şedea la prima masă a sărbătoritului. Codruţa Kovesi, Florian Coldea, cu nevastă-sa, şedeau la o masă aflată undeva pe la mijlocul sălii. Ca subordonații, nu-i așa? La un moment dat, ea s-a ridicat de la masă ca să meargă la toaletă. În drum, străbătînd aleea dintre mese, a trecut pe lîngă masa la care şedea Codruţa Kovesi. Aceasta - îşi aminteşte Elena Udrea - i-a aruncat o privire ucigaşă (mă rog, de cea care şedea nu la prima masă, ci la o masă de pe la mijloc, cu Poporul!). Mi-am dat seama că mă va aresta imediat ce nu va mai fi președinte Traian Băsescu. I-am zis asta și fostului președinte. Mi-a răspuns că bat cîmpii. A doua întîmplare a avut loc de Ziua lui George Maior. Ea, Elena Udrea, şi Alina Bica au venit amîndouă îmbrăcate trăsnet. Atrăgeau toate privirile bărbaţilor. Ea, Elena Udrea, într-o rochie roşie. Alina Bica, cu părul încreţit. Codruţa Kovesi şedea pe o canapea şi discuta cu Liviu Dragnea. Din cînd în cînd le arunca celor două priviri pline de ură turbată. I-am zis Alinei – mărturiseşte Elena Udrea – asta ne arestează pe amîndouă cînd îşi va încheia mandatul Traian Băsescu. Cele două istorisiri în premieră îmi confirmă supoziția că, abuzînd de puterea sa de stăpînă a cătușelor, Codruța Kovesi și-a răzbunat, prin arestarea celor două, toate complexele de femeie tratată de bărbați ca pe un stîlp din marginea șoselei, provocate de două femei din Sistem, Alina Bica și Elena Udrea, după care bărbații întorceau capul.

4) Pentru ca Livia Stanciu să fie numită preşedinta ICCJ, a intervenit pe lîngă Elena Udrea Mircea Toader, prieten cu familia Stanciu din Galați. A intervenit ca să pună o vorbă bună pe lîngă Traian Băsescu. În competiţie erau Livia Stanciu şi Lidia Bărbulescu. Traian Băsescu a optat pentru Livia Stanciu. La această mărturisire mi-am amintit că în 22 octombrie 2009 Lidia Bărbulescu a fost desemnată de CSM ca președintă a ÎCCJ. Traian Băsescu a sărit în sus cît dealul Cotrocenilor. A avut intervenții dure împotriva Lidiei Bărbulescu, și pe 4 ianuarie 2010 a refuzat să semneze decretul de numire a Lidiei Bărbulescu. În paralel, Divizia Presă a Binomului SRI-DNA, aflată ca de obicei în slujba președintelui, a declanşat o campanie furibundă împotriva Lidiei Bărbulescu. A fost numită pînă la urmă Livia Stanciu, cea care s-a declarat fără săi se zbîrcească poșeta sprijin de nădejde al DNA, și cea care l-a făcut pe Klaus Iohannis președinte. N-am mai întrebat-o pe Elena Udrea dacă n-ar fi fost mai bună Lidia Bărbulescu. N-am vrut s-o mai amărăsc și eu.

5) În Jurnal Sebastian Ghiţă se conturează ca unul dintre cei care o informează pe Elena Udrea inclusiv cu secrete de-ale SRI. Am întrebat-o pe Elena Udrea cum se explică asta. Mi-a răspuns că Sebastian Ghiţă, omul lui Victor Ponta, voia cu aceste informaţii să ajungă prin ea la Traian Băsescu. Acestea au fost dezvăluirile mai importante ale Elenei Udrea.

Le-am consemnat considerîndu-le ca făcînd parte dintr-un posibil Jurnal II. Îl va scrie Elena Udrea?

În România PSD-istă e mai bine să fii porc decît copil.

N.B. - După postarea cu copiii de la Grădinița din Găgești care-și doresc să viziteze un studio tv, am primit de la Corneliu Calotă, director al Studiourilor Centrale ale TVR, următorul SMS:

„Am citit postarea dvs despre întînirea cu copiii din Găgești. Mi-a plăcut mult . Dacă vreți să-i aduceți în TVR să viziteze studiourile noastre, ca și Expoziția TVR 60 vă stau la dispoziție cu bucurie.” Remarcînd încîntat atenția lui Corneliu Calotă față de copiii din Găgești, nu pot să nu dezvălui că mă așteptam la un SMS de la Liviu Dragnea, baronul de Teleorman devenit Baron de România. Atrăgeam atenția că Grădinița din Găgești n-are internet. Mă gîndeam că liderul Partidului care face atîta caz de dreptatea socială mă va anunța că pregătește un proiect de lege prin care toate școlile și grădinițele din România să aibă acces la Internet. Mi-am revenit imediat însă, amintindu-mi că fiul lui Liviu Dragnea se ocupă de creșterea porcilor și nu a copiiilor.

Sub mărețul regim PSD – bag seamă- e mult mai bine să fii porc decît copil!