DEZVĂLUIRI INCENDIARE din culisele celor mai puternice Servicii Secrete ale lumii. Cum au încercat americanii să afle secretele Angelei Merkel. BBC, New York Times și Reuters au fost spionate de ani de zile de către BND

DEZVĂLUIRI INCENDIARE din culisele celor mai puternice Servicii Secrete ale lumii. Cum au încercat americanii să afle secretele Angelei Merkel. BBC, New York Times și Reuters au fost spionate de ani de zile de către BND

Serviciul german de informații externe (BND) a spionat jurnaliști ai mai multor instituții media străine, printre care BBC, New York Times și Reuters, scrie săptămânalul german Der Spiegel. Situația a fost catalogată drept un ”atac monstruos la adresa libertății presei” de către Reporters sans frontieres, organizație internațională care apără libertatea presei.

BND a plasat pe lista de ascultări "începând din 1999 cel puțin cincizeci de numere de telefon, de fax sau adrese de e-mail" ale unor jurnaliști sau redacții, susține săptămânalul, conform extraselor dintr-un articol ce aparte sâmbătă. Revista nu precizează dacă serviciile de informații germane continuă și în prezent aceste supravegheri.

Pe listă figurează de asemenea "câteva zeci" de numere de telefon ale unor jurnaliști care lucrează pentru postul britanic BBC în birourile sale din Londra și din Afganistan, precum și din cadrul redacției internaționale BBC World, scrie Der Spiegel, citând "documente" pe care a putut să le consulte.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Suntem dezamăgiți să aflăm de aceste acuzații", a afirmat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a BBC. "Jurnaliștii noștri ar trebui să fie în măsură să acționeze în mod liber și în condiții de siguranță, cu o protecție totală a surselor lor. Facem apel la toate guvernele să respecte modul de funcționare al presei libere", a afirmat ea.

A fost de asemenea monitorizat un număr de telefon al ziarului american New York Times din Afganistan, precum și telefoane mobile ale filialelor agenției de presă britanice Reuters din Afganistan, Pakistan și Nigeria, mai scrie săptămânalul german.

La rândul său, filiala germană a organizației Reporteri fără Frontiere (RSF), Reporter Ohne Grenzen, a denunțat un "atac monstruos la adresa libertății presei" și a afirmat că se gândește la o acțiune în justiție.

ONG-ul și-a exprimat totodată temerea că aceste practici continuă, în pofida măsurilor adoptate recent pentru o mai bună reglementare a practicilor BND.

BND, care nu a dorit să răspundă publicației Der Spiegel în legătură cu noile dezvăluiri, a fost deja acuzat că ar fi monitorizat în numele agenției de informații americane NSA oficiali ai Ministerului de Externe francez, ai președinției franceze și ai Comisiei Europene.

Pe de altă parte, cancelarul german Angela Merkel a recunoscut la începutul acestei luni că habar n-a avut cât de strâns lucrează serviciile secrete germane cu omologii din Statele Unite, decât în 2015 când americanii au încercat să-i pună telefonul sub ascultare. Merkel, care candidează în septembrie pentru un al patrulea mandat de cancelar, a precizat în fața unei comisii parlamentre că BND nu sprijină National Security Agency (NSA) al SUA în spionarea unor politicieni sau companii europene.