PUBLICAȚIILE NOASTRE:

EVZ Special

Dezvăluirile procurorului care a anchetat Dosarul Revoluției de la Sibiu. Valer Marian: „A aterizat un avion cu 60 de bărbați atletici, blonzi, care vorbeau stricat românește!”

Autor: | | 22 Comentarii | 12273 Vizualizari
Primul act de protest împotriva sistemului, al lui Valer Marian, a fost demisia din procuratură, din vara anului 1990 FOTO: NICU DÎRDÎIAC
Cine e Valer Marian, politicianul fost magistrat și ex-ziarist care și-a pus în cap toată lumea politică? A fost revoluționar, cu arma în mână, dar n-a tras un foc și n-a cerut patalama. Cinci luni a investigat, ca procuror, evenimentele din Sibiul lui Nicu Ceaușescu. Concluziile, probele și mărturiile i-au fost sustrase din dosar. După 26 de ani, Valer Marian încă se luptă cu morile de vânt

Fostul procuror, devenit ziarist şi apoi senator, pe listele PSD, Valer Marian, în prezent independent, deapănă amintiri despre Revoluţia sa. În opinia lui, de anchetator, Nicu Ceaușescu a fost nevinovat la acuzația de instigare la genocid. Tot el afirmă că, la Sibiu, un emisar al lui Ion Iliescu a venit cu zece zile înainte de evenimente şi a stat camuflat la hotelul partidului. Valer Marian mai povesteşte despre nişte „turişti” voinici care vorbeau prost româneşte, sosiţi cu avionul pe 20 decembrie. Nu ocolește nici relațiile sale cu jurnalistul Ovidiu Ohanesian și afaceristul Mircea Govor, și nici dosarul în care este suspectat de complicitate la șantaj.

Continuarea pe premium.evz.ro

Premium.evz.ro este platforma cu plată a site-ului „Evenimentul zilei”, cuprinzând o selecție exclusivă de materiale de presă de calitate.


Tag-uri: Valer Marian, psd, Palatul Administrativ, satu mare, revolutie, nicu ceausescu, ovidiu ohanesian, mircea govor, fsn, virgil magureanu, on iliescu, bucuresi, 23 august, sibiu, cluj, valcea, capitala, tarom, victor ponta, sua, sri, pna, vasalie mois, stefan szabo, horea anderco, udmr, pntcd, liviu dragnea, dowarul revolutiei, santaj
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dezvăluirile procurorului care a anchetat Dosarul Revoluției de la Sibiu. Valer Marian: „A aterizat un avion cu 60 de bărbați atletici, blonzi, care vorbeau stricat românește!”.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii