Dezvoltatorii imobiliari: Legea dării în plată ar putea duce la blocarea tuturor proiectelor imobiliare

Dezvoltatorii imobiliari: Legea dării în plată ar putea duce la blocarea tuturor proiectelor imobiliare

Dezvoltatorii imobiliari avertizează că Legea dării în plată ar putea duce la stoparea Programului "Prima Casă".

În plus, am putea asista şi la blocarea tuturor proiectelor imobiliare în curs de derulare, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Dezvoltatorilor Imobiliari din România – URBANIS, preluat de Agerpres

"De menţionat că Programul 'Prima Casă' ocupă un procentaj de 80 - 90% din totalul creditelor acordate pentru achiziţia unei noi locuinţe. În aceste condiţii, legea dării în plată va stopa imediat Programul 'Prima Casă', va bloca toate proiectele imobiliare în curs, va falimenta o întreagă industrie a construcţiilor şi va desfiinţa zeci de mii de locuri de muncă, fără a menţiona toate afacerile conexe cu acest domeniu, care vor fi de asemenea foarte afectate", afirmă dezvoltatorii imobiliari. 

În opinia lor, promulgarea legii dării în plată, aşa cum a fost prezentată de iniţiatorul proiectului de lege, trebuie analizată nu doar prin prisma unor beneficii ipotetice pe care le-ar putea aduce pentru consumatori, ci mai ales din prisma unor implicaţii negative directe ce se vor produce în viitor asupra persoanelor interesate de achiziţia unei locuinţe - şi pentru care va deveni aproape imposibilă această achiziţie - cum ar fi un avans mai mare, de 35% - 40% din preţul acesteia. 

Ne puteți urmări și pe Google News