Dialog exploziv cu Sever Voinescu, noul redactor-șef al revistei Dilema Veche. Internetul îi aduce pe aceeași platformă și pe imbecil, și pe inteligent

Sever Voinescu
Autor: | | 6 Comentarii | 3654 Vizualizari

În două ore petrecute în compania lui Sever Voinescu, am ignorat savoarea cafelei din fața mea, am rezistat până și ispitei de a fuma în draci, dar mi-am întipărit în minte abilitatea lui de a extrage esența din cadrul general al existenței noastre

Rămâneți conectați la Premium.evz.ro. În cursul dimineții veți mai putea citi:

- Din ciclul „Vacanță de coșmar în Austria”.  „Te dai mare cu Ambasada ta?! Aici, în țara noastră, facem ce vrem, cu cine vrem!”

- Ce ne arată cifrele invocate de procurorul general Tiberiu Nițu. Ministerul Public a devenit Ministerul Închiderii Dosarelor Penale

Continuarea pe premium.evz.ro

Premium.evz.ro este platforma cu plată a site-ului „Evenimentul zilei”, cuprinzând o selecție exclusivă de materiale de presă de calitate.

Rămâneți conectați la Premium.evz.ro. În cursul dimineții veți mai putea citi:

- Din ciclul „Vacanță de coșmar în Austria”.  „Te dai mare cu Ambasada ta?! Aici, în țara noastră, facem ce vrem, cu cine vrem!”

- Ce ne arată cifrele invocate de procurorul general Tiberiu Nițu. Ministerul Public a devenit Ministerul Închiderii Dosarelor Penale

- Evenimentul Zilei: Unde se situează, în prezent, presa scrisă? Este prinsă într-un mercenariat, servește anumite interese?

- Sever Voinescu: Presa scrisă a suferit o cădere, o deteriorare în substanța ei editorială în momentul în care a încetat să se mai poată finanța singură. În mod normal, o publicație trebuie să se susțină din vânzarea ei și din publicitate. În România, în cele mai multe cazuri, ca să poată ține o publicație, patronul trebuie să vină cu banii din altă parte. În momentul în care, în lumea presei, intră și alți bani decât cei pe care singură îi poate produce, independența ei dispare. Sfârșitul anilor ’90 a fost momentul care a marcat prăbușirea presei. Procesul continuă și în prezent.

- Sunt șanse să-și revină?

- Vor exista întotdeauna consumatori de presă scrisă. Trebuie doar să găsești modalitatea de a ajunge la ei și de a le capta interesul, astfel încât să plătească acel conținut pe care îl oferi. Mijloacele s-au diversificat foarte mult de când cu internetul. În ultimii ani, a apărut și acest fenomen al așa-zisului „jurnalism civic”, care prinde foarte bine. Oricine își face un cont pe Facebook, un blog sau un site poate începe să facă sau să-și închipuie că face jurnalism fără să aibă nevoie de vreo validare profesională. Începe să scrie și gata. Fără reguli - de multe ori chiar și fără reguli gramaticale. Direct din inimă. Sau din viscere. Câteodată, se trezește că are succes. Cu acest fenomen s-a ieșit din zona aceea atât de bine delimitată a jurnalismului ca profesie. Sub impactul internetului, presa s-a umplut de subiectivitate. Astăzi, toată lumea scrie la persoana I, deși în vechile redacții regula de a scrie în ton obiectiv, la persoana a treia, era fundamentală.

„Adunând plusuri cu minusuri, mie tot pe plus îmi dă Băsescu”

- Este deja o modă în SUA, să-ți promovezi cartea - de exemplu - pe Facebook…

- Facebook este o nebunie! Poți promova o carte, un săpun, o stațiune, poți scrie despre pisica ta sau despre plictisul tău. Faptul că poți scrie despre absolut orice, fără nici un fel de responsabilitate, debusolează un pic și-l face pe cititor săși piardă criteriile. Pe Facebook, se pierde diferența dintre cititor și autor, așa că cititorii își pierd și ei criteriile care-i defineau ca atare. Aveau anumite așteptări de la publicațiile pe care le citeau, acum au altele pentru că, pe Facebook, sunt și ei autori. În plus, Facebook își oferă posibilitatea să iei bucăți de informație sau de satisfacție de oriunde. Ți le alegi singur și, la final, te simți bine. La fel, dacă vrei să te enervezi, te duci către cei care se ocupă cu asta. Citești, te inflamezi și, imediat, ai și tu șansa să-l articulezi pe cel care devine obiectul resentimentului grupului tău prin comentarii postate instantaneu. De alt fel, povestea asta cu forumurile de sub articolele de pe site-urile ziarelor mă întristează cel mai mult. Este un spectacol îngrozitor, care seamănă mai mult a psihiatrie decât a dezbatere. Ce se întâmplă în subsolul articolelor de pe internet e grotesc. Mai ales la noi. Românii, mai mult decât alții din câte observ, au bucuria infernală de a se înghesui într-o viermuială anonimă sub textele de ziar pentru a jigni autorul, pentru a-l înjura abject, sau pentru a urla „la pușcărie” cu nu știu cine. Apoi, comentatorii aceștia încep să se insulte îngrozitor între ei. Nu le scapă nimic, nici mamele, nici familiile, nici morții, nici viii. Este un coșmar. Și asta se numește ”libertate de opinie”.

- Este, probabil, o metodă de a refula.

- Da, clar. Înainte, când exista doar ziarul scris, dacă aveai primul impuls să înjuri, ca săți transmiți indignarea trebuia să compui o scrisoare, s-o împăturești, să te duci la poștă, s-o trimiți redacției… Îți trecea. Acum, cum își vine să înjuri, intri pe internet, scrii pe loc o vorbă tare, dai „enter” și gata. Asta strică peisajul mediatic, îl pustiește, nu-l îmbogățește.

- Dintr-o dată, și imbecilii se pot trezi în mijlocul unor discuții la care, altfel, n-ar fi luat parte niciodată.

- Sigur. Aceasta e tragedia pe care o generează internetul. Faptul că aduce pe aceeași platformă și pe imbecil, și pe inteligent, și pe omul de bună credință, și pe ticălos. Sunt toți egali. Democrația pe internet este deplină.

- Și nu asta se dorește? Să se pună, măcar într-un loc, semnul de egalitate?

- E tentant să gândim așa. Oricum, efectul mi se pare oribil.

- A dispărut din presă știrea pozitivă, se fac „breichingniuzuri” din si tuații disperate…

- Știrea negativă vinde mai bine decât cea pozitivă - asta știe toată lumea. Lucrează criteriul comercial. Pe de altă parte, s-a creat și o propensiune a noastră către acest gen de realitate, să-i zicem negativă. În realitate, lumea e mult mai bună decât ne-o prezintă ziarele. E mult mai diversă, mai frumoasă, mai inteligentă. Presa este o formă de reducție a lumii și în această operațiune nu se mai păstrează dozajul realității. Odată cu deprofesionalizarea despre care am vorbit, nimeni nu mai are chef să păstreze în relatarea de presă e chilibrul rea lității pe care o raportează. Exersând mereu aceleași forme, acestea au început să capete fond. Jurna-l i s - tul exersează atât de mult știrea negativă, încât își formează el însuși un ochi negativ. Nu știu dacă infor mația pozitivă mai are un viitor. Poate că da, dar un viitor dificil. Va fi din ce în ce mai greu să vorbești frumos despre un om, de exemplu, și să nu devii suspect, să nu fi înjurat, să nu fi bănuit că ai fost cumpărat.

- Ați fost acuzat vreodată că ați fi primit mită?

- Nu, nu, nu, dar am fost acuzat că mă situez într-o anumită parte a politicii… Că sunt…

- Băsist!

- Evident!

- V-ați asumat acest lucru.

- L-am susținut pe Băsescu. Și astăzi, privind în urmă și adunând plusuri cu minusuri, mie tot pe plus îmi dă Traian Băsescu. Este judecata mea și, sigur, este un păcat îngrozitor în ochii multora. Poate că la început mă deranja, dar acum m-am obișnuit. Așa că, merg înainte.

Dilema - oază de sănătate mintală și sufletească

- Legat de „Dilema” - ce poziție are acum?

- Pe de o parte, este o revistă unică în felul ei. Tipul de jurnalism, tipul de scriitură și, mai ales, genul de preocupări pe care le asumă, stilul ei, o fac să fie o revistă ca nici una alta. Pe de altă parte, cred că revista, în sine, chiar și fără criteriu exterior de comparație, este foarte bună. Echipa redacțională are un nivel profesional foarte ridicat. Lotul de colaboratori foarte vechi - așa cum eu însumi sunt de peste douăzeci de ani, dar și mai noi, s-a cristalizat în jurul unui spirit. Este spiritul dilematic, care a fost definit într-un articol emblematic pentru Dilema, scris de domnul Andrei Pleșu cu mulți ani în urmă. Spiritul acesta l-aș rezuma în două trăsături: în primul rând este un spirit critic, maiorescian, care pune mereu în discuție, cu civilitate, și nu se lasă acaparat de nici o ideologie; a doua trăsătură a spiritului dilematic este inteligența garnisită cu umor. În redacția Dilemei, spiritul este cu totul caragialian. Nu degeaba pe frontispiciul revistei avem acest motto din Caragiale - „Sunt vechi, domnule!”. Sunt reguli vechi la Dilema, pe care le respectă toți. Ele au fost introduse de fondatorii Andrei Pleșu, Radu Cosașu - el este cel care a dat numele revistei -, Magdalena Boiangiu, Tita Chiper, Alex Leo Șerban… Din păcate, unii nu mai sunt printre noi. Dilema e o raritate în România, o oază de sănătate mentală și sufletească.

- Veți schimba ceva legat de posibilitatea de a se autofinanța?

- Dilema nu pierde bani.

- Dar nici nu reușește să se susțină singură.

- Cu totul și cu totul, nu încă.

- Depinde de un trust...

- Este parte a hodingului Adevărul. În termeni strict financiari, Dilema nu pierde bani sau, în fine, nu pierde semnificativ.

- Ce tiraj are?

- Vindem, în general, între 4.000 și 5.000 de exemplare pe săptămână.

- Vă tentează să introduceți, pe site, conținut plătit?

- Urmează să relansăm site- ul revistei. Este o prioritate. Legat de conținutul plătit, există o dezbatere, n-am decis în ce direcție vom merge. Experiența cu acest conținut plătit în presa românească este, în general, proastă. Oamenii nu dau mulți bani pe informații, cu atât mai puțin pe articole de opinie, pentru că decenii la rând au avut acces gratuit la ele. E și dificil să le spui cititorilor tot timpul că au dreptul la informație și la transparență și apoi să le ceri să plătească această informație. „Conținutul plătit” nu este foarte bine primit de cititorul român. Oricum, personal, nu cred în acest demers.

Rolul intelectualilor în societate

Sever Voinescu a comentat, în cuvinte repezi, și subiectul delicat al implicării intelectualilor în treburile țării: „Așteptările pe care oamenii obișnuiți le au de la intelectuali sunt naive, direcționate de o bună doză de ignoranță. Intelectualul nu este un înțelept deasupra cetății, un fel de Socrate care plutește peste toți învățăceii care află astfel, stupefiați, marile adevăruri ale lumii. Nici vorbă! Intelectualii nu sunt nici măcar sfinți, repere morale sau modele - pentru că există și tipul acesta de așteptare. Ei sunt, omenește vorbind, niște indivizi normali, cu vicii, cu defecte, cu probleme. Dar sunt niște indivizi care citesc, scriu, compun - și fac aceste exerciții din plăcere. Sunt niște oameni care trăiesc cultural. De multe ori sunt considerați visători, dar vă spun că sunt printre intelectuali și foarte buni afaceriști, așa cum sunt și intelectuali buni politicieni. E adevărat, un foarte bun scriitor nu înseamnă că poate fi și un foarte bun ministru. Fiecare trebuie lăsat să facă ce se pricepe mai bine”.

Se poate trăi din scris?

Răspunsul oferit de redactorul-șef al „Dilemei” e limpede: „E foarte dificil. Din publicistică - dacă ai noroc, o anumită cotă, un anumit grup de cititori - se poate trăi aproape decent. E mai greu însă dacă ne referim la literatură. E aproape imposibil să trăiești scriind poezii sau romane. Sunt, e adevărat, anumiți autori care reușeșc, dar sunt atât de puțini încât ei doar întăresc regula. Este un semn că societatea românească e debusolată. Și dacă privești în trecut, mai toți marii noștri scriitori n-au trăit doar din scris. Au practicat și alte meserii pentru a supraviețui. Piața de limbă română este restrânsă, așadar e greu să trăiești din drepturi de autor”.

Previziuni sumbre privind viitorul Europei în raport cu valul de migrații islamice: „Occidentalii se pregătesc pentru o capitulare tăcută”

Sever Voinescu disecă aproape chirurgical realitatea secolului în care trăim: „Sunt îngrijorat, aproape speriat de situația acestor migrații. Percepția mea este că Europa se va schimba fundamental până la sfârșitul vieții mele. Iar asta îmi creează o anxietate. Michel Houellebecq în romanul său, Soumission (n.r. - Supunere), că tot ați pomenit de el, surprinde perfect spectacolul trist al aceastei resemnări, de victimă veselă, a occidentalului. Descrie foarte realist perspectiva. Fibra europeană este foarte slabă și nepregătită în fața acestor noi provocări. Oamenii sunt tot mai puțin dispuși la sacrificiu pentru a apăra ceea ce au și, din cauza aceasta, preferă să se mintă în legătură cu ceea ce sunt”.



Giotto, Toscana și minaretele

Argumentele jurnalistului se înșiră ușor pe firul gândurilor: „Europa, așa cum o știm toți, este produsul unui anumit tip de raționalitate, dezvoltată în vechea Grecie , este produsul unei civilizații profund creștine și a unui fel de a gândi alteritatea și de a construi libertatea. Dar occidentalii nu mai sunt dispuși să lupte pentru ideile lor, așa că se pregătesc pentru o capitulare tăcută, binevoitoare, în care ne spunem nouă înșine că ceea ce se întâmplă e normal să se întâmple, ba chiar e bine că se întâmplă. Asta cred că e direcția în care mergem. Există entuziasmul activist al unora și depresia acceptantă a altora. Lucrurile merg spre modificarea totală a civilizației europene”.

Concluzia se conturează frumos, dar necruțător: „Spunea cineva, la un moment dat, că, dacă privim de pe dealurile Toscanei, vedem cam același peisaj pe care îl privea, acum câteva sute de ani, Giotto. A fi european înseamna ca, de pe dealurile Toscanei, să vedem ce vedea și Giotto. Generația care va urma va vedea altceva. Va vedea, probabil, minarete printre turlele bisericilor. Întregul peisaj se va schimba. Nu doar cel citadin-cultural, ci și cel uman. Generațiile care nu vor mai vedea ce vedea și Giotto nu vor mai fi europeni, chiar dacă se vor fi născut în Europa. Suntem, de fapt, provocați de aceste vremuri să spunem dacă vrem să fim așa cum suntem sau vrem să fim altfel. Valul de islamizare, conjugat de această alunecare spre corectitudine politică și spre cvasi-comunism, succesul acestei idei, a acestui egalitarism total și aberant, va schimba total Europa”.

Carte de vizită

Nume: Sever Voinescu

Data și locul nașterii: 19 iunie 1969, Ploiești

Studii și activitate profesională: A absolvit Facultatea de Drept din București. A fost avocat, diplomat, a lucrat în sectorul non-guvernamental. A fost, pentru un mandat, deputat. Este o prezență constată în presă de 20 de ani. În prezent, ocupă funcția de redactor-șef la „Dilema Veche”. De asemenea, semnează rubrica „Dictatura Culturii” în Evenimentul Zilei. Sever Voinescu este și membru al Grupului pentru Dialog Social. A contribuit, editorial, la multe cărți, dar cel mai mândru este de cartea de interviuri cu marea soprană Virginia Zeani (2011).




Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi