Dialogul social, imperativ al Ministerului Consultării Publice

Dialogul social, imperativ al Ministerului Consultării Publice

Ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, a avut astăzi întrevederi cu reprezentanţii mai multor sindicate, prilej cu care a exprimat dorinţa ca atât patronatele, cât şi sindicatele să conştientizeze că doar prin dialog se poate vorbi de progres social, se precizează într-un comunicat MCPDS.

La întâlnire au participat reprezentanţi a Federaţiei Sindicatelor Libere ale Salariaţilor Civili din Unităţile Ministerului Apărării Naţionale, ai celei din Chimie şi Petrochimie, dar și ai celor de la Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor METAROM. „Consider, după toate întâlnirile cu federaţiile reprezentative, că principală problemă a dialogului social în acest moment o reprezintă chiar Legea nr. 62/2011. Modificarea cadrului legislativ este prevăzută în programul de guvernare 2016 - 2020. Ne-am asumat dezvoltarea unei culturi a dialogului social, o mai bună informare şi consultare a partenerilor, o standardizare a activităţii Comisiilor de Dialog Social. Toate aceste lucruri se vor întâmpla. Ne dorim ca atât patronatul cât şi sindicatul să conştientizeze că doar prin dialog putem vorbi despre progres social. Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social îşi reafirmă deschiderea şi transmite tuturor partenerilor propunerea pentru o relaţie bazată pe colaborare şi parteneriat”, a declarat Petrea. La rândul lor, reprezentanţii sindicatelor participante au afirmat că doresc ca dialogul să continue în vederea armonizării legislaţiei existente.