Didi Prodan asmute DNA-ul pe Răzvan Burleanu

Didi Prodan asmute DNA-ul pe Răzvan Burleanu

Războiul dintre directorul sportiv de la FRF și șeful său a ajuns pe mesele anchetatorilor. Cei doi se lovesc fără menajamente, iar haosul e total la „Casa Fotbalului”.

Răzvan Burleanu, președintele FRF, adună contestatari și dușmani în timp record. Noul conducător de la „Casa Fotbalului”, nevalidat juridic, duce un război verbal cu foarte mulți componenți ai „Generației de Aur”.

Burleanu vrea „să-l curețe” pe Daniel Prodan, directorul sportiv a FRF, prin metode neortodoxe. Pentru a nu-i plăti clauza de reziliere a contractului, în valoare de 100.000 de euro, Burleanu i-a amintit fostului fotbalist de un presupus episod, în care acesta ar fi acuzat de viol.

„S-a pus cu un țăran”

Ne puteți urmări și pe Google News

Scos din minți de șeful său, Prodan l-a atacat vehement pe acesta, iar ieri a făcut o plângere la DNA, reclamând o afacere dubioasă pe care Burleanu a făcut-o în 2011, prin intermediul firmei sale. „Îi voi face plîngere penală lui Răzvan Burleanu pentru achiziţionarea a două terenuri din Oneşti şi Ploieşti. Să vină să demonstreze în faţa anchetatorilor cum le-a luat. Acest puști s-a pus cu un țăran de la Satu Mare, așa cum am auzit că a început să mă facă prin FRF. O să îi arăt eu lui cum stă treaba cu băieții aștia din Maramureș”, a tunat Prodan.

Pe de altă parte, Didi este deranjat și de atacurile pe care președintele le-a lansat în ultima perioadă împotriva foștilor săi colegi din „Generația de Aur”. „Dacă are sânge în instalaţie să iasă acum la luptă cu noi cei din «Generaţia de Aur». Totodată, îl rog frumos să facă publică plângerea de viol pe care a zis că o are contra mea. Probabil, acest puști o să îmi interzică acum să mai fac dragoste și cu soția mea. V-am zis că voi deschide un adevărat război cu acest fătălău”, a mai afirmat Prodan.

„Generația de Aur”, călcată în picioare Burleanu a atacat fără menajamente mai mulți foști componenți ai „Generației de Aur”. În timpul campaniei pentru alegerea președintelui de la FRF, Răzvan a lovit în Gică Popescu, înainte de condamnarea acestuia în „Dosarul Transferurilor”, invocând faptul că „Baciul” nu mai are probitatea de a candida. Apoi, Burleanu a deschis un front al declarațiilor cu Gheorghe Hagi. Din momentul în care a ajuns la „Casa Fotbalului”, președintele și-a făcut un obiectiv din a se descotorosi, pe lângă Prodan, de Jean Vlădoiu, cel care se ocupă de relația cu fanii primei reprezentative și Miodrag Belodedici, directorul tehnic al loturilor de juniori.

Pe „lista neagră” sunt și Bogdan Stelea, selecționerul naționalei de tineret, dar și Florin Răducioiu și Costel Gâlcă, selecționeri la naționalele sub 16, respectiv sub 17 ani.