Editura Evenimentul si Capital

Digul de la Galaţi ridică preţul micilor de pe mal

04spectatori_CP
Autor: | | 252 Comentarii | 5809 Vizualizari

În timp ce militarii se luptă să salveze oraşul de furia Dunării, localnicii se îngrămădesc la terasele "cu vedere la apă". De duminică până luni, la Galaţi, Dunărea a crescut cu zece centimetri, iar preţul micului la o terasă de pe mal "a sărit" vertiginos, cu un leu.

Motivul: gălăţenii de rând ies la promenadă şi se opresc aici să-i privească pe militari în timp ce pun sac peste sac să apere oraşul. "Uite, sunt aici, pe mal. A crescut, da, e rău-rău", spune un bărbat la telefon. Închide şi mai face o fotografie, să fie amintire: Dunărea la 680 de centimetri, cum n-a mai fost vreodată.

Duminică seară, când o terasă aflată la loc ferit fierbea de lume, berea de 3 lei a ajuns la 3,5 lei, iar un mic de 1,5 lei s-a dat peste cap şi valorează 2,5 lei. Clienţii n-au văzut. Erau cu ochii la întinderea de apă, care a trecut mult de faleza inferioară şi se infiltrează încet pe sub betoane.

La câţiva metri distanţă, înspre Vama Galaţi, zeci de jandarmi, ajutaţi de angajaţi de la Apele Române, pun nisipul în saci albi pe care-i aşază în mijlocul drumului, în jurul unui hidrobaraj. Printre ei se învârte şi George Bogdan, un bărbat de 45 de ani, cu privirea pierdută de oboseală. E de la Apele Române şi a venit tocmai de la Mureş. De două săptămâni umblă prin bălţile lăsate de apele Moldovei. N-are vreme de discuţii: sunt vreo 15.000 de saci pe o porţiune de câteva sute de metri, dincolo de care apa deja bălteşte.

Atelierul de idei


Nu foarte departe însă, în dreptul Liceului de Marină, omul simplu vântură idei şi le condimentează cu niscaiva critici la adresa autorităţilor. Părerea generală e că, oricum, chinul de acum - ridicarea digului de 1,5 m înălţime şi 4,5 km lungime - e în zadar. Şi dacă ar fi util, lumea nu prea s-ar băga, crede domnul Marian: "La noi nu se îngrămădeşte lumea nici dacă e să cadă blocul, d-apăi când e vorba să se umfle Dunărea".

De lângă el, domnul Gheorghiţă, fost energetician, actualmente pensionar crede că "e doar o chestiune de inerţie": "Aşa e la noi. I-aţi văzut pe americani? Au ceva în sânge, ceva de nedescris. Se bagă peste tot să ajute. La noi, e o a numită inerţie şi când e vorba să începem ceva, şi când e vorba să ne oprim".

Aşadar, o chestiune care ţine de mentalitatea naţiunii. Intervine apoi cu o observaţie: "Trebuia făcut de azi-noapte, ar fi trebuit să vină mulţi şi să fie gata, acum e prea târziu, apa deja s-a infiltrat". Amicul Constantin, şofer de meserie, are soluţia lui - un dig sănătos, de beton, la vreun metru înălţime. Fix în acest moment, Gheorghiţă are o revelaţie: "Totuşi, noi discutăm discuţii aici... Ce vreau să spun e că ne lipseşte perspectiva, informaţia". Dar şi asta e doar o părere.

PROGNOZĂ

Codul roşu pentru Siret şi Prut, prelungit


Avertizarea cod roşu pentru râurile Siret şi Prut a fost extinsă de hidrologi până astăzi la ora 16.00. Ieri-dimineaţă, în timp ce autorităţile vasluiene intrau în stare de alertă după ce nivelul Prutului începuse să crească cu câte doi centimetri la fiecare trei ore, la Galaţi aproximativ 1.400 de jandarmi, pompieri şi angajaţi ai Administraţiei Naţionale Apele Române lucrau de zor la ridicarea digului menit să protejeze oraşul.

Militarilor li s-a alăturat, în jurul prânzului, o echipă de pirotehnicieni, pregătită să detoneze digul de la Cotul Pisicii în cazul în care noul dig nu va rezista viiturii aşteptate astăzi.

SĂUCEŞTI, BACĂU

Şi-a salvat casa de la dezastru


Un bărbat din localitatea băcăuană Săuceşti - unde puhoaiele au distrus 470 de locuinţe şi gospodării - ar putea fi considerat un exemplu pentru mulţi români care au stat, în aceste zile, cu mâinile în sân aşteptând ca militarii să le ridice diguri şi să le salveze proprietăţile.

După ce casa i-a fost afectată de apele revărsate ale Siretului în 2005 şi 2008, Constantin Vădăvoiu şi-a acoperit acum gardurile cu folie din plastic, le-a înconjurat cu saci cu nisip, a amenajat în curte un bazin şi a folosit un hidrofor ca să-l golească. "Nu am avut deloc apă în curte. Mi-am protejat doar familia şi bunurile", a explicat Vădăvoiu.

"PLANUL B"

8.000 de oameni, în pericol de a fi evacuaţi


La ridicarea digului care ar trebui să protejeze Galaţiul munceau ieri, pe la prânz, aproximativ 1.700 de oameni: peste 600 de pompieri, 500 de jandarmi, 400 de angajaţi ai Ministerului Apărării, 160 de persoane de la Primăria Galaţi şi 30 de voluntari de la Romanian Rescue Association.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) estimau că, în acest ritm, lucrarea va fi finalizată în cursul zilei de astăzi. În cazul în care nu va ţine, pompierii aveau pregătit planul de rezervă. "Cetăţenii au fost informaţi să ia măsuri în cazul în care va fi nevoie de evacuare. E vorba de vreo 8.000 de locuitori care trebuie scoşi din această zonă, dacă situaţia scapă de sub control. Au fost «inventariate » deja persoanele cu dizabilităţi şi femeile gravide", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, lt. Eugen Chiriţă.

Voluntarii de la Romanian Rescue Association erau şi ei pe poziţii. "Am fost la Şendreni săptămâna trecută şi de două zile suntem aici, să dăm o mână de ajutor la construirea digului", a spus preşedintele asociaţiei, Radu Murea.

Gălăţenii către Emil Boc: "Ceva bani ai adus?"


Toţi cei care au pus umărul la apărarea oraşului Galaţi au fost însă dezamăgiţi de atitudinea localnicilor, care nu doar că s-au mulţumit să-i privească nepăsători, dar nu s-au grăbit nici măcar să le ofere o pâine sau un pahar cu apă. "Sunt din Prahova şi muncesc aici de 24 de ore. Nu am mâncat de când am plecat de acasă", spunea unul dintre pompierii e puizaţi de lupta cu apele.

Efortul localnicilor s-a concretizat, în schimb, în huiduieli la adresa premierului Emil Boc, venit să inspecteze lucrările. "Ia lopata în mână! Ceva bani ai adus?", i-au strigat acestuia câţiva gălăţeni obosiţi să-i privească pe militarii care lucrau pentru ei.




Alte articole din categoria: Inundaţii

evz.ro

libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro