PUBLICAȚIILE NOASTRE:

America

Din Vaslui la Casa Albă. POVESTEA româncei care SE VA ÎNTÂLNI cu Barack Obama după O INVENŢIE GENIALĂ care a uimit lumea cercetătorilor

Autor: | | 9 Comentarii | 5363 Vizualizari
Viviana Gradinaru, cea din centrul imaginii
Românca Viviana Grădinaru va fi premiată de președintele SUA, Barack Obama, în cadrul unei ceremonii ce va fi organizată la Washington DC în această primăvară.

Conform unui comunicat de la Casa Albă, cea care a inventat șoarecii transparenți este privită cu respect de administraţia americană.

 “Acești oameni de știință aflați la începutul carierei ne arată calea spre eforturile noastre de a înțelege și confrunta provocările de la schimbările climatice până la sănătate și bunăstare. Îi felicităm pe acești oameni și realizările lor și îi încurajăm să continue să fie un exemplu pentru ingenuitatea și promisiunea incredibilă a poporului american”, a declarat  Obama conform stiridiaspora.com.

Viviana Grădinaru îşi desfăşoară activitatea la California Institute of Technology şi a fost nominalizată la Departamentul de sănătate alături de primii 20 de specialiști în domeniul medicinei și cercetării din lume.

Fostă absolventă a Liceului "Mihail Kogălniceanu" din Vaslui, Viviana s-a stabilit în SUA şi este profesor la Universitatea Caltech din California. În această instituţie de învăţământ, unul dintre laboratoarele de cercetare îi poartă numele.

La 35 de ani, Viviana Grădinaru este celebră pentru că a dezvoltat în premieră o tehnică prin care corpul unui şoarece devine transparent. Descoperirea ei deschide calea către o nouă generaţie de terapii pentru autism sau pentru durerea cronică.


Tag-uri: Viviana Grădinaru, Barack Obama, Casa Albă, California Institute, Mihail Kogălniceanu, Universitatea Caltech, vaslui, inventie geniala, soarecii transparenti, uimit, cercetatori
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Din Vaslui la Casa Albă. POVESTEA româncei care SE VA ÎNTÂLNI cu Barack Obama după O INVENŢIE GENIALĂ care a uimit lumea cercetătorilor.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii