Imagini asemănătoare celor din panoplia estetică comunistă, transpuse într-un cadru capitalist, conturează un tânăr stil artistic cu aspiraţii regionale.

Elemente contemporane puse în "rama" realismului socialist sau fragmente rămase din realitatea predecembristă şi trecute artistic prin grile actuale, ceva ce aminteşte de arta lui Ion Bârlădeanu sau de corul pionierilor preluat hip-hop de "Guess Who", şi-au dovedit puterea de seducţie atât în estul marcat de aceste istorii, cât şi într-un vest tentat să-i descopere exotismul.

"Nepoţi" ai realismului capitalist, un manifest antistilistic deziluzionat, emis prin anii ’60 în Germania Federală (ca reacţie în faţa mesajelor societăţii de consum) şi integrat de cultura pop după ce a fost îmbogăţit cu elemente şi proceduri specifice advertisingului, au căpătat putere de artă pură, înţelese ca o referinţă ironică la valoarea comercială a artei şi la lipsa referentului ei estetic şi ideologic.

Semnele acestei noi viziuni artistice despre istorie, realitate şi criză, au primit în România numele de realism socialist-capitalist, concept lansat de artistul plastic Eugene Al Pann şi scriitorul Bogdan Dumitrescu printr-o expoziţie la Chelsea Art Museum din New York (care poate fi văzută acum la galeria ArtXpert din Bucureşti).

O odă adusă unui Dinu Patriciu înconjurat de copiii din fundaţia lui de binefacere, care îi întind buchete uriaşe de flori, Dan Voiculescu răsfoind alături de nepoţii săi paginile unei cărţi, imagini întocmai celor din panoplia estetică comunistă, transpuse într-un cadru capitalist, dar şi zeci de lucrări avându-l în centru pe "pop icon-ul României anilor ’80"- 9 reflexii ale lui Ceauşescu, Omagii lui Ceauşescu, Execuţia lui Ceauşescu – artistul Eugene Al Pann este democrat în viziuni, cu atât mai mult cu cât "fie el socialism sau capitalism, personajele sunt aceleaşi", ca să nu mai vorbim de faptul că "ideologiile s-au diluat până la comuniune: stânga îşi produce baza financiară exploatând liniştită mase muncitoare, populismul dreptei este pe de-a-'ntregul proletar".

"În România, arta de propagandă realist socialistă a fost în exclusivitate bazată pe ode. Ca o reacţie firească, de continuitate, evoc scene de viaţă ale «potentaţilor» zilei, în cadru contemporan", spune artistul.

“Manea Mănescu nu avea Antenele"

"Ceauşescu nu avea talkshow-uri, Manea Mănescu nu avea Antenele, dar aveau pictori, poeţi care-i prezentau elogios maselor", spune artistul plastic, vorbind despre felul în care exploatează o formă de expresie cu rădăcinile într-o Uniune Sovietică în care Stalin, care dorea să elimine total ideea de valoare artistică, impusese exclusiv arta angajată politic, lăsând în urmă bunul început sub influenţa avangardei.

Un fel de a duce mai departe, cu înţelesuri contemporane, experienţa pe care o parte a creatorilor români au căpătat-o în anii ’80, la finalul man datului prezidenţial al lui Ceauşescu, când reuşiseră să înţeleagă mecanismele propagării ideologiei, deveniseră specialişti în omagierea puterii şi învăţaseră să se autocenzureze.

"Încerc o reînnodare a «artei oficiale». Anii realism socialismului au dovedit că suntem specializaţi în omagii. Nu ştiu de existenţa unei cărţi «Omagiu» la alte popoare europene aşa cum am avut noi. Plec de la premisa că, dacă suntem buni la ceva, să nu încetăm să facem acel lucru - omagii şi ode!", spune Eugene Al Pann. "Rămâne aceeaşi propagandă, fie că e în comunism sau marketing în capitalism, oamenii puternici ai zilelor noastre au orgolii care trebuie întreţinute. M-am gândit că nu trebuie să dis pară aceasta formă de lin guşeală doar din cauză ca acum politicianul are televiziuni unde să fie elogiat", adaugă el.

Ceauşescu vinde bine

Sesizând puterea pe care aceste forme hibride le au asupra celor care se expun la ele, bănuiala că insistenţa cu care s-a mers pe acest drum este o premeditare apropiată de marketing a însufleţit deseori conversaţiile din cer curile interesate.

"E foarte multă poziţionare, nu are rost să ne ascundem şi să spunem că ţine numai de estetic. Ţine de cât de închegat, explicat şi prezentabil e conceptul", spune Eugene Al Pann. Dincolo de orice evaluare estetică, ultimii 20 de ani au demonstrat că Ceauşescu vinde.

"Nick vinde. Îi spun Nick mai nou, pentru că Valentin Ceauşescu ameninţă artiştii cu tribunalele. Istoria lui Nick a început în Statele Unite, când l-am pictat prima dată, după ce am ajuns la concluzia că el este pop icon al României anilor ’80. Mi-am zis atunci că, dacă România ar fi fost conectată pe bune la streamul artistic mondial, Nick ar fi fost produsul. În România, Nick e apreciat în general de colegii mei de generaţie, deloc nostalgici, educaţi şi cu simţul umorului. Până la urmă el reprezintă cumva în subconştientul «decreţeilor» copilăria pierdută şi irosită. Momente de glorie are fiecare artist. E ca în surfing: ieşi în larg, te urci pe val şi speri să fi ales valul bun ca să stai cât mai mult pe el. Am o listă de co lecţionari de primă mărime în România şi US, personalităţi mai mult sau mai puţin mondene. Momentele de glorie nu le alegi, ele se întâmplă, te bucuri de ele pe moment şi a doua zi eşti înapoi în lumea ta. Dacă te îmbată, pierzi contactul cu realitatea şi începi să crezi că eşti cineva. Ajungi ca Nick! Preţul tablourilor variază în funcţie de dimensiuni şi de suport, pânză, hârtie, serigrafie. Eu le vând la fel şi în România, şi în US. Nu îmi pot permite să vând diferenţiat, pentru că nu e corect faţă de client să le faci preţuri în funcţie de buzunare", spune Eugene Al Pann.

"Nu cred că trebuie să dispară această formă de linguşeală doar din cauză ca acum politicianul are televiziuni unde să fie elogiat.", EUGENE AL PANN, artist plastic 

PREZENTARE. Artistul Eugene Al Pann, alături de opera sa