Directiva tutunului: lovitură grea dată producătorilor de țigări

Directiva tutunului: lovitură grea dată producătorilor de țigări

Propunerea legislativă de actualizare a Directivei UE privind tutunul, care are ca obiectiv ca produsele din tutun să fie mai puţin atractive pentru tineri, a fost aprobată de deputaţi miercuri.

Această propunere legislativă, deja agreată cu miniştrii sănătăţii din UE, cere ca 65% din suprafaţa tuturor pachetelor să fie acoperită de imagini avertizante. Ţigările electronice vor fi de asemenea reglementate, fie ca produse medicale, dacă promovează abandonarea fumatului, fie ca produse din tutun.

"Acesta este punctul culminant al unor ani de muncă împotriva unui lobby intens al industriei tutunului şi a grupurilor lor de avangardă. Aceste noi măsuri sunt un pas mare înainte pentru controlul tutunului vor contribui la prevenirea apariţiei unei noi generaţii de fumători. Ştim că cei care încep să fumeze nu sunt adulţii, ci copiii, majoritatea fiind mai mici de 18 ani", a spus raportorul Linda McAvan.

Legislaţia actuală cere ca avertismentele de sănătate să acopere cel puţin 30% din faţa pachetului 40% din revers. Textul propus va creşte această suprafaţă la 65%, pe fiecare parte vor cere care aceste avertismente să fie vizuale - ceea ce nu se întâmplă în majoritatea statelor membre în momentul de faţă. Pachetele cu mai puţin de 20 de ţigări - care sunt mai ieftine de aceea mai accesibile copiilor, vor fi interzise în puţinele state unde mai sunt permise pe piaţă. Abordare duală a ţigărilor electronice

Ne puteți urmări și pe Google News

La propunerea deputaţilor, ţigările electronice vor fi reglementate fie ca produse medicale, dacă sunt prezentate ca un ajutor la abandonarea fumatului, fie ca produse din tutun. În acest caz, concentraţia lor de nicotină nu trebuie să depăşească 20mg/ml.

Ţigările electronice cu cartuş care se poate reumple vor fi permise. Ţigările electronice trebuie să fie protejate de copii şi să aibă avertismente de sănătate. Restricţiile de publicitate pentru produsele din tutun li se vor aplica şi lor.

Aditivii enumeraţi, aromele interzise

Textul interzice aromele în ţigări şi în tutun care ar putea face produsele mai atractive prin crearea unei "arome caracteristice". Mentolul va fi interzis din 2020. Aromele vor fi acceptate pentru pipe.

Unii aditivi în mod special dăunători sănătăţii vor fi interzise, iar autorităţile de reglementare au puteri noi de a cere industriei de tutun să efectueze alte studii privind o "listă de priorităţi" pentru aditivi care să fie elaborată printr-un act delegat. Aditivii esenţiali pentru producerea ţigărilor, cum este zahărul, vor fi autorizaţi.

700.000 decese pe an în UE

La doisprezece ani după intrarea în vigoare a directivei actuale, fumatul rămâne cauza principală, care ar putea fi prevenită, de decese în UE. Aproximativ 700.000 de ani mor din această cauză în fiecare an. De-a lungul anilor, măsurile luate pentru a descuraja fumatul au contribuit la reducerea procentului de fumători în UE 15 de la 40% în 2002 la 28% în 2012, în UE 27.

Textul va fi adoptat de Consiliul de Miniştri la 14 martie. Statele membre vor fi obligate să aplice prevederile privind produsele de tutun în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a directivei actualizate.