Director ANRM: Proiecte de peste 100 milioane euro în domeniul petrolier sunt blocate

Director ANRM: Proiecte de peste 100 milioane euro în domeniul petrolier sunt blocate

Companiile petroliere au în aşteptare proiecte de peste 100 de milioane de dolari, ca urmare a faptului că nu se înţeleg cu proprietarii terenurilor unde ar urma să desfăşoare lucrările de explorare şi producţie, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, Sorin Gal, directorul general în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM).

În opinia sa, legislaţia din sectorul petrolier trebuie modificată cât mai repede, întrucât în acest moment prevederile legislative nu sunt suficient de clare pentru a rezolva situaţia. 

“Legea petrolului poate fi amendată printr-o ordonanţă de urgenţă. Eu cred că este o urgenţă pentru că pe zona de explorare sunt blocate proiecte de peste 100 de milioane de dolari, iar pe orizontală şi pe verticală efectul este mult mai mare. Toate companiile româneşti de foraj sunt în insolvenţă şi sunt într-o situaţie critică. Vom ajunge, la un moment dat, să pierdem foarte multe locuri de muncă şi venituri colectate la bugetul de stat din taxe şi redevenţe”, a spus Gal.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a mai spus, în interviu, că ANRM va lansa curând runda 11 de concesiuni, astfel încât întreg perimetrul Marii Negre româneşti va fi licitat şi concesionat pentru explorări petroliere. 

“În urmă rundei 11, pe care o vom lansa cât mai curând, întreg perimetrul Marii Negre va fi licitat şi concesionat. Deci vom finaliza toată zona Marii Negre, iar în România cred că vom avea undeva spre 90% din zonele cu potenţial petrolier”, a punctat oficialul ANRM.

Totodată, Sorin Gal a arătat că, în urma unor analize realizate de ANRM alături de asociaţiile patronale ale investitorilor din industria de petrol, există premise pentru a fi desecretizate, pe viitor, toate informaţiile geologice şi acordurile petroliere din România.