Director în Compania de Drumuri: „Nu mai vin dinozaurii la licitații. A apărut o altă generație” de asfaltatori” | EXCLUSIV EVZ

Director în Compania de Drumuri: „Nu mai vin dinozaurii la licitații. A apărut o altă generație” de asfaltatori” | EXCLUSIV EVZ

Şeful de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care se ocupă de întreţinerea autostrăzilor, şi DN-urilor a explicat, pentru EVZ, de ce nu avem drumuri bune

Avem gropi pentru că statul român dă bani doar ca să le peticim, nu să le reparăm la standarde ca afară, potrivit lui Radu - Munteanu Dumitru, directorul Departamentului care trebuie să se îngrijească de gropile de pe autostrăzi, iar drumurile naţionale, ca să fie semnalizate şi sigure.

„În România s-au făcut lucrări, dar nu s-au întreţinut. Fondurile de întreținere nu au fost niciodată asigurate la nivelul la care a fost necesar. Cum se zice: te duci la dentist şi dentisul spune că te costă 100 de milioane de lei. Şi tu spui că ai 10 milioane, să îţi facă de banii ăia. Și dacă faci treaba asta în fiecare an, se adâncesc problemele”, a explicat directorul, care lucrează la Compania de Drumuri de pe vremea lui Ceauşescu.

Lege prea permisivă

Ne puteți urmări și pe Google News

Întrebat de ce constructorii care nu şi-au făcut treaba au acces la noi contracte cu Compania de Drumuri, directorul a precizat că legea este permisivă.

Potrivit acestuia, există un registru negru al constructorilor, dar că ei ies din acesta după doi ani. „Cei care nu toarnă asfalt cum trebuie, nu mai au voie la licitaţii timp de doi ani. Aşa este legea. După, pot veni şi nu ai ce să le faci”, a explicat Radu –Munteanu Dumitru de ce ajung unele firme să câştige noi contracte, deşi abandonează şantierele sau toarnă asfalt prost. Acesta a mai dezvăluit, pentru EVZ, că se poate vorbi de o altă generaţie de constructori.

Apusul „regilor asfaltului”

Întrebat de EVZ dacă „regii asfaltului”, numiţi şi „dinozauri”, mai vin la licitații, acesta a povestit că doar la câteva lucrări mai sunt „dinozaurii cunoscuți” și că a apărut „noua generație”. Potrivit directorului, s-au înființat societăți noi: „Nu au mai venit nici la deszăpeziri cei vechi. Au apărut societăți locale, care s-au dotat cu utilaje. Facem contracte pentru fiecare lucrare în parte: iluminat, asfaltări, estetica drumurilor”.

Contracte pe patru ani

Potrivit lui Dumitru, înainte de 1989 existau planuri multianuale care se respectau. Acum, cum se schimbă Guvernul, se schimbă si planul de modernizare a autostrăzilor sau a DN-urilor. Pe de altă parte, directorul a explicat că se vor încheia alte tipuri de contracte pentru întreţinerea infrastructurii rutiere, pentru ca lucrările să fie mai bine făcute. „S-au mai cernut constructorii. Nu vedeţi că şi acum mai intră constructorii în faliment. Dezvoltăm conceptul cu întreţinerea multianuală, pe patru ani, pentru ca să evităm procedurile dese de achiziţie. De ce, pentru că se contestă foarte mult”, a mai explicat acesta.