Directorul general, directorul comercial şi cel tehnic de la RATB au fost demişi

Directorul general, directorul comercial şi cel tehnic de la RATB au fost demişi

Vincențiu Antonescu, directorul general al RATB, a fost demis miercuri de Consiliul de Administrație al Regiei pentru management defectuos. Decizii similare, dar fără a fi precizat motivul, au fost luate şi pentru directorul comercial şi cel tehnic.

Surse din Primăria Capitalei au declarat joi că toţi cei trei directori erau cu delegare de atribuţii, iar deciziile de demitere au fost luate în şedinţa Consiliului de Administraţie care a avut loc miercuri, relatează Mediafax.

Directorul general al RATB, Vincenţiu Daniel Antonescu, ar fi fost demis pentru management defectuos. Directorul comercial, Ileana Savu, şi directorul de Mentenanţă şi Administrare Sisteme, Adrian Mihail, au fost de asemenea demişi. Activitatea lor pe aceste funcţii urmează să se încheie luni.

Vincenţiu Daniel Antonescu era director general al RATB din iunie 2014, când l-a înlocuit pe Daniel Florentin Doman, care a demisionat, din motive personale.

Ne puteți urmări și pe Google News

În luna iulie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a instituit opriri pe conturile RATB, fiind luată măsura indisponibilizării inclusiv pe sumele obţinute din încasările zilnice, pentru recuperarea datoriilor.

Până la organizarea unor noi alegeri, interimarul va fi asigurat de Radu Orzață. Acesta este membru în Consiliul de Administrație al regiei și fost consilier general din partea UNPR, relatează Agerpres