PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

Discuţii aprinse în Biroul Permanent al Camerei Deputaților pe tema fuziunii PNL-PDL

Autor: | | 0 Comentarii | 855 Vizualizari
Valeriu Zgonea
Fuziunea PDL cu PNL în noul PNL a generat discuţii în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, la începutul acestei săptămâni, preşedintele Valeriu Zgonea apreciind că este o "situaţie de excepţie" fiind un singur partid, dar care are două grupuri parlamentare.

Problema a fost ridicată de vicepreşedintele Camerei Marian Neacşu (PSD) la reuniunea conducerii Camerei din 24 noiembrie, relatează mediafax.ro.

„Nu ştiu acum, după reorganizarea aceasta a noului Partid Naţional Liberal, dacă discutăm de grup PDL şi grup PNL sau discutăm de un singur grup parlamentar”, a spus Neacşu, potrivit stenogramei şedinţei.

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a arătat că întrebarea lui Neacşu este „serioasă” şi că nu a mai existat până acum o situaţie asemănătoare, în care două partide politice parlamentare să fuzioneze ducând la un singur partid pe scena politică şi doi lideri de grup parlamentar.

 „Este o întrebare care este serioasă. Noi nu am mai avut până acum această situaţie în care două partide politice parlamentare să fuzioneze. Din punctul meu de vedere, în acest moment, suntem într-o situaţie delicată, pentru că avem un singur partid pe scena politică şi doi lideri de grup”, a apreciat Zgonea, menţionând că cei din PDL şi PNL ar trebui să ia o decizie şi să o comunice conducerii Camerei.

Liderul grupului parlamentar al PDL, Gheorghe Tinel, a arătat că, potrivit Regulamentului, „orice modificare care se face în structura grupurilor parlamentare se face de la începutul sesiunii parlamentare” şi că această problemă ar trebui abordată la începutul sesiunii parlamentare următoare.

„Domnule preşedinte, nu era nevoie să ne aduceţi aminte sau să ne apostrofaţi în Biroul Permanent. Ştiam că trebuie să facem acest lucru, numai că, în conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaţilor la art.12, alin.2, aşa spune că: nici un partid politic nu poate avea decât un singur grup parlamentar, dar la alineatul 7 spune că «orice modificare care se face în structura grupurilor parlamentare se face de la începutul sesiunii parlamentare». Deci, numai în această situaţie, alineatul 2 cu alineatul 7 nu sunt corelate şi atunci, fiind spre sfârşitul sesiunii parlamentare, rugămintea este să o lăsaţi, pentru că indiferent cum ar fi, de la începutul sesiunii parlamentare să intre în vigoare. Să o trimitem la Comisia juridică. Noi nu ne cramponăm, să ştiţi! de chestiunea asta. O vom pune, dar o trimitem la Comisia juridică şi Comisia juridică va trebui să dea un răspuns”, a spus Gheorghe.

Zgonea a arătat că situaţia este „de excepţie” şi necesită „o abordare de excepţie”. „Din punctul meu de vedere, este o situaţie de excepţie cea pe care o spuneţi dumneavoastră, care necesită o abordare de excepţie. Suntem într-o situaţie delicată. În rest, adunând cele două grupuri parlamentare, coeficienţii rămân aceiaşi şi în grupuri şi în Biroul permanent. Toate ponderile rămân aceleaşi, ca să nu ne păcălim. Singura chestiune este strict legată de dezbaterea din plen într-o defavorizare faţă de celelalte grupuri. Grupul dumneavoastră devine unul singur, aveţi un singur lider, restul rămân toţi membrii PNL din Biroul Permanent. Chestiunea aceasta nu cred că putem noi să o hotărâm”, a adăugat Zgonea.

După precizările lui Zgonea, Ioan Oltean (PDL) a arătat că reprezentanţii noului PNL doresc să clarifice acest lucru, fiind „conştienţi că sunt un singur partid şi nu este normal să apară cu două grupuri parlamentare”. „Să ştiţi că şi interesul nostru este să o clarificăm, pentru că suntem conştienţi că suntem un singur partid şi că nu e normal să apărem cu două grupuri parlamentare. Tot ceea ce decurge din calitatea aceasta se va discuta şi se va rezolva, începând cu noua sesiune. Mă refer la ponderi în Biroul Permanent, în comisii şi aşa mai departe”, a spus Oltean.

El a adăugat că în zilele următoare se va clarifica acest lucru. ”În zilele următoare, o să avem şi noi o întâlnire politică şi o să clarificăm acest lucru şi, împreună cu liderul grupului PSD, cu membrii comisiei, vom găsi o soluţie”, a adăugat Ioan Oltean.

În final, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a dat termen o săptămână pentru lămurirea situaţiei, menţionând că acest subiect va fi analizat de comisia de Regulament a Camerei. „Atunci, dăm acest material şi Comisiei pentru Regulament, vă rog să o informaţi, domnule secretar general. Domnule deputat Marian Neacşu, fiind şi liderul grupului parlamentar PSD, vă rog frumos să faceţi o adresă şi le dăm o săptămână. Până atunci, ne înţelegem cu toţii care este soluţia cea mai bună”, a spus Zgonea.


Tag-uri: Valeriu Zgonea, PNL, PDL, fuziune PNL PDL, PSD, Camera Deputatilor, Parlamentul Romaniei, grupuri parlamentare
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Discuţii aprinse în Biroul Permanent al Camerei Deputaților pe tema fuziunii PNL-PDL.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii