DNA a explicat TRASEUL ȘPĂGII primite de Mazăre. Banii au fost dați în trei tranșe, prin intermediul lui Schwartzenberg, în conturi din Israel. Lista off-shore-urilor implicate

Autor: | | 34 Comentarii | 3743 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Mita dată lui Radu Mazăre de Avraham Morgenstern a ajuns la edil, prin intermediul lui Elan Schwartzenberg, în trei tranşe, în conturi din Israel deţinute de primarul Constanţei şi de fratele acestuia, susţin anchetatorii anticorupţie. Procurorii DNA au ajuns la această concluzie în baza probelor din dosar reprezentate inclusiv de extrase de cont, declaraţii de martori, interceptări ale unor convorbiri telefonice şi înregistrări la Registrul Comerţului, se precizează în documentele respective. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri, 8 aprilie 2014, ca Radu Mazăre să fie cercetat sub control judiciar. Cererea de arestare preventivă a fost respinsă.

"În cursul anului 2011, Morgenstern Avraham, administrator unic al SC Shapir Structures SRL, a oferit primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ştefan, prin intermediul unui apropiat al celor doi, Schwartzenberg Emilian, suma totală de 175.000 de euro pentru a facilita câştigarea de către societatea pe care o reprezenta, în condiţii avantajoase, a licitaţiei având ca obiect contractul de construire a Campusului social Henri Coandă în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)", se arată în documentele anchetatorilor, citate de Mediafax.

Potrivit procurorilor, traseul mitei a început de la firma off-shore Larton Consultants Ltd (unic asociat SC Shapir Structures SRL), care a transferat în contul firmei Melici Management Inc (beneficiar real Schwartzenberg Emilian) 109.835 de euro la 28 iulie 2011 şi 173.012 euro la 24 august 2011.

GALERIE FOTO 2: Poftiți în palatul lui Radu Mazăre! Politicianul intră cu șalupa în sufragerie

Transferurile de bani

Ulterior, se precizează în aceleaşi documente, Melici Management Inc a transferat, la 13 septembrie 2011, 95.000 de euro şi, respectiv, 40.000 de euro în conturile deţinute de Radu Mazăre, respectiv de Alexandru Mazăre, la Israel Discount Bank. Tot în contul personal deţinut de Alexandru Mazăre la aceeaşi bancă, Melici Management Inc a pus alţi 40.000 de euro la 6 decembrie 2011. Totalul celor trei tranşe este de 175.000 de euro, atât cât, susţine DNA, ar fi luat mită Radu Mazăre de la Avraham Morgenstern.

În aceleaşi documente, anchetatorii susţin că Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern au avut "întâlniri importante" în locuinţa primului, "la adăpost de o eventuală deconspirare a atitudinii părtinitoare avute de primar" în raport de un participant la licitaţie.

Mazăre neagă tot

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat miercuri seară, la ieşirea din arest, că banii puşi în contul lui de Elan Schwartzenberg au reprezentat o datorie preluată de acesta de la "un grec" şi că în acest dosar nu a existat niciun denunţător şi nu s-a dat nicio mită. Întrebat în ce relaţie este cu Elan Schwartzenberg şi ce reprezentau banii ce ar fi fost puşi de acesta în contul său, edilul a spus: "Elan este prietenul meu, e de notorietate lucrul ăsta. (...) Am împrumutat un grec, Elan a preluat creanţa asta şi mi-a pus banii în cont, fără să mă anunţe. (...) Fratele meu nu-l cunoaşte pe Elan, el doar a venit la inaugurarea locuinţelor sociale".

În ultima sa declaraţie de avere, edilul a menţionat, printre altele, că are şi un împrumut de 600.000 de euro acordat unei persoane fizice - Ioanis Poulos Skantzikas.

Tot la ieşirea din arest, edilul Constanţei a descris relaţia lui cu omul de afaceri Avraham Morgenstern drept una "de servici" şi a subliniat, contrar celor precizate de DNA, că în acest dosar nu a existat niciun denunţător şi că nu s-a dat nicio mită.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...