DNA cere redeschiderea unei anchete în care sunt implicați Ecaterina Andronescu și Alexandru Athanasiu

DNA cere redeschiderea unei anchete în care sunt implicați Ecaterina Andronescu și Alexandru Athanasiu

Procurorii DNA cer judecătorilor Cur'ii Supreme redeschiderea unui dosar în care sunt vizați foștii miniștri ai Eduației, Ecaterina Andronescu- senator PSD și Alexandru Athanasiu, potrivit site-ului instanței.

Cauza care are obiect “confimare redeschidere urmărire penală” a fost înregistrată la Curtea Supremă pe 22 iunie și a avut primul termen pe 23 iunie. Procesul a  fost amânat pe 28 august.

Link către procesul deschis de DNA aici

Potrivit unor surse judiciare, ancheta în acest caz vizează achiziții publice făcute în timpul mandatelor de ministru a celor doi. Cauza a fost pe rolul DNA,  dar a fost închisă în urmă cu mai mulți ani, dar între timp au apărut noi date.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Surse: Similar cu dosarul "Microsoft"

Numele celor doi foști miniștri apare și în cazul "Microsoft", de altfel, surse judiciare au explicat că fatele din acest nou dosar sunt similare cu cele din dosarul “Microsoft”.

Potrivit unui comunicat al DNA,  din septembrie 2014, procurorii au cerut aviz de la preşedinte, Senat, Camera Deputaţilor şi Parlamentul European pentru începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri care în perioada mandatelor ar fi săvârşit infracţiuni, în cazul licenţelor Microsoft pentru şcoli.

Cei despre care se presupune că au săvârşit infracţiuni în perioada în care au fost miniştri sunt: Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Şerban Mihăilescu, Dan Nica, Adriana Ţicău, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu şi Mihai Tănăsescu.

 

ECATERINA ANDRONESCU (în prezent senator – Parlamentul României), ministrul Educaţiei şi Cercetării în perioada 28 decembrie 2000-19 iunie 2003; 22 decembrie 2008 - 1 octombrie 2009; ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării în perioada 2008-2012, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, în perioada în care avea calitatea de ministru.

 

ATHANASIU ALEXANDRU, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003 – 2005