DNA SUB LUPĂ! Instecția Judiciară a început controlul la DNA și la Parchetul General

DNA SUB LUPĂ! Instecția Judiciară a început controlul la DNA și la Parchetul General

Inspecția Judiciară a început controlul la sediul Direcției Naționale Anticorupție, astăzi dimineață, ca urmare a sesizării depuse la CSM de ministrul Tudorel Toader.

Controlul de la DNA vine ca urmare a solicitării făcute de ministrul Justiției, Tudorel Toader, la începutul lunii iulie, în contextul scandalului legat de înregistrările cu procurorul-șef al instituției, Laura Codruța Kovesi, care își certa subordonații că „stau cu fundul pe dosare”.

”Eu cred că a venit vremea clarificărilor la DNA. În raportul pe care l-am prezentat destul de amplu, cu privire la modul de adoptare al Ordonanței 13, eu am tras un semnal de alarmă vizavi de activitatea DNA și am subliniat nevoia ca activitatea DNA să se desfășoare în limite constituționale”, declara Tudorel Toader, la momentul sesizării Inspecției Judiciare.

Toader a adăugat că lupta anticorupție nu înseamnă numai DNA și aplicare de pedepse, ci înseamnă prevenirea săvârșirea faptelor anticorupție.

Ne puteți urmări și pe Google News

”La această autoritate nu au fost făcute evaluări de fond privind activitatea managerială din 2007. Zece ani, să nu fie verificată o instituție, nu știu dacă este în regulă. Din această cauză am sesizat Inspecția Judiciară, verificările sunt în curs de desfășurare și așteptăm cu interes bilanțul și concluziile”, a mai adăugat Tudorel Toader.

Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va ancheta inclusiv managementul de la Parchetul General.