Cristian Nicora face ţesături tradiţionale din zona Ardealului (feţe de masă, traiste din lână, plase, prosoape de cânepă, feţe de pernă, şeveţele). Toate la războiul de ţesut.

L-am întâlnit pe bistriţeanul de 31 de ani la Târgul Handmade, desfăşurat în weekend la Curtea Veche din Bucureşti.

„De când mă ştiu eu, la mine în casă era un război de ţesut. Mama lucra la război şi eu am furat meseria”, povesteşte el. „Încercăm să păstrăm tradiţia. Moto-ul nostru e „totul din lada de zestre a bunicii””. Scrupulos când vine vorba de obiceiurile autentice, Cristian s-a dus pe la vecini şi rude şi le-a cerut modele de ţesături, astfel încât toate modelele pe care le foloseşte acum sunt inspirate din cele vechi.

La început, a fost o afacere de familie: lucrau numai el şi părinţii săi, dar acum au şi angajaţi. Colaborează cu Muzeul Etnografic al Ţăranului din Cluj, care are un magazin de artizanat unde pot să desfacă ţesăturile.

 „În România, dacă mă duc eu la magazin cu produsul şi-l arăt, vor zice „Nu,nu...” Dacă vin aici şi văd, zic, „Uau...L-am prins pe Dumnezeu de picior”. Din păcate, e o realitate”, spune Cristian despre piaţa din România.

Însă ţesutul nu este singura sa ocupaţie: Cristian e doctorand în sisteme de operare la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj. După ce a terminat matematica, a făcut un master de programare bazată pe componente, iar acum îşi dă doctoratul: „Din păcate, nu mai găsesc timp şi mă trage proful de mânecă să o scriu”.

Mulţi dintre clienţii săi sunt turişti străini, îmi spune Cristian şi îmi arată o gentuţă tradiţională pe care scrie „România”: „Partea cu tricolorul şi cu România sunt pentru turiştii străini. Românilor parcă le e ruşine să poarte ceva cu România. Mai bine îşi iau lenjerie cu steagul SUA”.

Ioana Nestorescu  face alături de prietenul ei rochii, tricouri şi genţi pictate, bluze din pânză topită. Lucrează de mai mulţi ani, dar afacerea lor luat amploare în ultimii doi. „Avem trei în unu: atelier, birou şi casă”, glumeşte ea.

Hainele pot fi personalizate. De exemplu, cineva a vrut să facă un cadou cu cele trei animale ale sărbătoritului, iar Ioana i-a spus să-i trimită fotografii şi o poveste despre cum sunt animalele.

Rochiile medievale le face pe comandă, din materiale naturale (in, pânză topită), ca să fie cât mai aproape de epocă. Multe fete au comandat rochii de mireasă în stil medieval, chiar dacă una poate să ajungă şi la 1200 de lei.

Lucrează 8-12 ore pe zi, uneori chiar şi 20: „Altceva nu mai fac. E minunat atunci când poţi trăi din ceea ce-ţi place. E fantastic”. De vreo câteva zile a mai cooptat pe cineva deoarece în februarie au avut foarte multe comenzi şi nu mai făceau faţă.

Ioana a terminat Şcoala Populară de Arte, apoi filozofia şi jurnalismul. Nu a vrut să dea la Arte Plastice: „Atunci nu mă încântau prea tare Artele Plastice. Eram un pic mai rebelă. Filozofia mi-a plăcut foarte mult în liceu şi am zis că vreau să citesc mai mult decât mi s-a oferit. ASE-ul sau Politehnica nu erau pentru mine”.

Ca plan de viitor vrea un magazin, însă aşteaptă să mai scadă chiriile. Are însă răbdare: ”Întâi trebuie muncit mult. Satisfacţiile mai târziu”.

Şi Dana Ciobanu lucrează alături de prietenul ei. În urmă cu o lună s-au apucat să facă ceasuri din discuri de vinil pe care le vopsesc cu ojă sau cu vopsea pe bază de metale.

Cumpără ceasuri, le dezasamblează, le scot mecanismul şi limbile, iar discurile le iau din anticariate sau de pe la cunoscuţi. Ideile pentru modele de pe ceasuri le vin în urma unui brainstorming între prieteni: „Cam toate au fost spontane”.

Înainte a făcut genţi, cercei şi eşarfe: „Acum vreo trei ani m-a apucat pe mine. Mi-am cumpărat o geantă din Vamă şi am zis, ce nu pot să fac şi eu?”. Dar concurenţa pe acest domeniu era destul de mare: „Acum un an, o persoană sau două făceau broşe, acum toată lumea face.”

Deocamdată, va termina un management de proiect la SNSPA şi speră să ajungă să lucreze în management cultural.

Pentru mai multe imagini, vezi Galeria.

Citiţi şi:

Mâinile care fac unicate pe bandă rulantă