Doctoriţa care a filmat viermii pe bolnavul de la Spitalul de Arşi: „Unii colegi vor să mă linşeze”

Doctoriţa care a filmat viermii pe bolnavul de la Spitalul de Arşi: „Unii colegi vor să mă linşeze”

Medicul Camelia Roiu susţine că rata de supravieţuire în reanimare este foarte mică, fiind pacienţi care se infectează după 24 de ore

Poliția Capitalei a făcut ieri noi audieri în legătură cu cele două cazuri de la Spitalul de Arși, cel al femeii care a murit după ce i-a fost administrată altă grupă de sânge decât cea pe care o avea și cazul bărbatului internat în secția ATI care a fost filmat având o rană invadată de viermi.

Responsabilitatea șefului Unității de Transfuzii

Medicul Camelia Roiu a susținut, după ce a fost audiată, că cea mai mare responsabilitate în privința neregulilor semnalate în unitatea sanitară aparține șefului Unității de Transfuzii Sanguine. „Au fost foarte multe nereguli, în sensul că Unitatea de Transfuzii nu era autorizată, asistentele au fost nevoite să facă determinări de grupă de sânge, ele nefiind calificate în acest domeniu. Consider că cea mai mare responsabilitate este a șefului Unității de Transfuzii Sanguine, care a girat această activitate’’, a declarat Camelia Roiu.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Sunt obligată să asist la malpraxis”

Despre pacientul pe care l-a filmat cu larve pe răni, ea a spus că, în trecut, situații de acest gen „au fost sporadice”. „Sunt infecţii nosocomiale de care eu am atras atenţia. Am înregistrat plângeri scrise, am o înregistrare cu domnul manager în care îi spun că toţi pacienţii mor de infecţii şi că el va răspunde. Mă simt într-o stare de nesiguranţă totală. Sunt obligată să asist neputincioasă la un malpraxis care este perpetuat şi girat de toate autorităţile. Eu am făcut în disperare filmul pus pe tolo.ro. Ştiu că am colegi care vor să mă linşeze, să mă potolească, să mă bage în comisii dar am şi colegi pe care îi stimez, care îşi fac munca şi care sunt revoltaţi’’, a adăugat Camelia Roiu.

Marea problemă este suprapopularea

Vineri, Evenimentul zilei a publicat, în exclusivitate, mărturia unui doctor care lucrează la Spitalul de Arşi: „Voi încerca să fiu cât mai limpede, dar vreau să-mi protejați identitatea. La Spitalul de Arși sunt trei secții - Chirurgia plastică, Arsurile și ATI (n.r. - Anestezie-Terapie Intensivă). A doua preia pacienții cu arsuri mici, iar ultima pe cei cu arsuri grave. Cea mai mare problemă, de la care pleacă toate necazurile, este suprapopularea. La „arșii mici” - cum le spunem noi - sunt trei, patru paturi. La ATI sunt cel mult două paturi”.