DOCUMENT EXPLOZIV DIN 1947. Regele Mihai îl anunţa pe Petru Groza că e de acord cu abdicarea: “N-am avut copilărie, tinerețe și mama va trebui să înțeleagă”

DOCUMENT EXPLOZIV DIN 1947. Regele Mihai îl anunţa pe Petru Groza că e de acord cu abdicarea: “N-am avut copilărie, tinerețe și mama va trebui să înțeleagă”

B1.ro prezintă în premieră un document esenţial care ar putea să pună într-o nouă lumină gestul făcut de Regele Mihai la finele anului 1947. Este vorba de 10 notiţe scrise de mână de la întâlnirea dintre Petru Groza şi Regele Mihai din data de 22 decembrie 1947 şi de trei file dactilografiate ce reprezintă transcrierea după notiţe, cu doar câteva zile înainte ca abdicarea propriu-zisă să se producă.

Despre notițele cu pricina a pomenit pentru prima dată de istoricul Ioan Scurtu, unul dintre cei care au publicat nenumărate studii despre monarhia românească, acesta citând din el în lucrările sale. O referire la acest document face şi articolul publicat recent de site-ul Pressone.ro de Bianca Felseghi, articol intitulat sugestiv “Abdicarea – O uitare istorică”, ce prezintă într-o nouă lumină evenimentele care au condus la gestul Regelui Mihai din 30 decembrie 1947.

Documentul la care facem referire se află la Arhivele Naţionale, în Arh. N. I. C., fond C.C. al PCR, colecţia 103, dos. 486 (174)/1947, ff. 1- 3. Este vorba de 10 notiţe scrise de mână de la întâlnirea dintre Petru Groza şi Regele Mihai din data de 22 decembrie 1947 şi de trei file dactilografiate ce reprezintă transcrierea după notiţe. Documentul poate fi consultat integral pe siteul postului B1.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din transcrierea discuţiei dintre Petru Groza şi Regele Mihai reiese faptul că acesta din urmă nu dorea să se opună abdicării şi că scopul său principal în acel moment era acela de a obţine căsătoria cu Principesa Anne de Bourbon-Parma, cu care se întâlnise la Londra.

Citatul cel mai elocvent din acest document îi aparţine Regelui Mihai, care îi spunea lui Petru Groza: "Nu înțeleg să mă opun lucrurilor la care nu te poți opune. Văd ce e în jurul meu. Vreau ca om [să trăiesc]. N-am avut copilărie, tinerețe, și mama va trebui să înțeleagă. Dar nu spune la nimeni. Între noi, mergem înainte. Eu mă voi conforma sfat [urilor] d-tale. Dar între noi." MAI MULTE AMĂNUNTE pe B1TV