PUBLICAȚIILE NOASTRE:

EVZ Special

EVZ demontează documentul prin care Antena 3 l-a atacat din nou pe Traian Băsescu. Este un fals grosolan. În actele Securității se folosea obligatoriu numele conspirativ!

Autor: | | 102 Comentarii | 55430 Vizualizari
Traian Băsescu
Asistăm la o nouă operațiune de compromitere a lui Traian Băsescu cu un document falsificat atât de rudimentar, încât putea fi observat ușor chiar și de către angajații de la postul lui Voiculescu

La Antena 3 a fost prezentat, marți seară, un așa-zis document, care ar fi trebui să ateste legăturile lui Traian Băsescu cu Securitatea înainte de 1989. Doar din frânturile prezentate de Mihai Gâdea pe post, fiindcă documentul nu a fost prezentat în totalitate, se poate vedea că este vorba de un fals grosolan. Un fals menit să confirme noile acuzații adresate de fostul ofițer de Securitate și membru PNL (ex PDL), Silvian Ionescu. Îmi permit să susţin acest lucru pentru că, din 1992, am citit şi publicat în paginile EVZ o grămadă de documente ale Securităţii și am înţeles modul în care erau redactate.

Prima suspiciune

Potrivit sursei citate, raportul este adresat de către comandatul unităţii 0544, generalul- colonel Aristotel Stamatoiu, generalului-colonel Iulian Vlad, şeful Securităţii statului. Documentul este datat 16 octombrie 1984.


Aici apare primul element de suspiciune. Potrivit ierarhiei şi regulamentelor aflate în vigoare în acel moment, generalul Aurel Stamatoiu era subordonat direct ministrului de interne, George Homoşteanu, iar în anul 1984, Iulian Vlad nu era șeful Securității Statului, ci doar secretar de stat în Ministerul de Interne, cu atribuţii pe linia de contra-spionaj şi combaterea terorismului.


FOTO:Mihai Gâdea, realizatorul emisiunii în care a fost dezvăluită și dezbătută plastografia calomniatoare FOTO: ANTENA3



Falsul, ca „realitate”

Șeful Departamentului Securității Statului în data de 16 octombrie 1984, data falsului document, era nimeni altul decât Tudor Postelnicu. Pentru cei care cunosc modul în care circulau documentele între responsabilii Securităţii, apare extrem de ciudat ca o unitate care nu este subordonată să adreseze un raport de asemenea fel unui responsabil al unei cu totul alte linii de muncă decât cea de propagandă politică.


Dar, ca să fie clar, în 1984, Iulian Vlad nu era șeful Departamentului Securității, acesta se numea Tudor Postelnicu! Generalul-colonel Iulian Vlad a devenit şeful Securităţii Statului în 1987, iar Tudor Postelnicu era în acelaşi an ministru de Interne. Deci, falsul prezentat de Antena 3 descrie o realitate politică care va fi valabilă doar peste 3 ani, în 1987.


FOTO: Peste partea de sus a unui document cu antet și adnotări a fost suprapus un text referitor la Traian Băsescu

Transcrierea materialului prezentat la Antena 3:

Ministerul de Interne

Tovarășului adjunct al Ministrului

General-Colonel Iulian Vlad

Dirijarea rețelei informative din Port Constanța privind problemele profesionale de character specific muncii operative, în baza ordinului dvs, nr. S/ODR11779 din 09.05.84, a fost aplicat în conformitate cu desfășurătorul acțiunii „Partenerul”.

Prin organul operativ mr. Dumitru Nicușor s-au dispus toate măsurile privind acțiunile politice care să reflecteze poziția marinarilor față de evenimentul de prim ordin Congresul al XIII-lea al PCR. Materialele specifice de propagandă pentru orientarea opiniilor și atragerea simpatiilor s-a realizat prin legătura directă Băsescu Traian. Despre Băsescu Traian precizăm că își manifestă adeziunea față de politica PCR și am ordonat susținerea sa materială cu suma de 1.500 (una mie cinci sute) dolari USA pentru subvenționarea rețelei în cadrul noilor deziderate.



Erorile flagrante

O sursă din cadrul CNSAS mi-a spus că mai există un element care t ransformă hârtia prezentată de Antena 3 într-un document fără nicio valoare: generalul- colonel Aristotel Stamatoiu avea să fie numit şeful CIE (Centrala de Informaţii Externe) abia pe 1 decembrie 1984. Ceea ce înseamnă că la data așa-zisului raport nici măcar el nu era pe poziţia invocată de autorii plastografiei. Generalul- colonel Aristotel Stamatoiu era, la momentul datării documentului, adjunct al generalului Nicolae Pleșiță. În octombrie 1984, generalulcolonel Aristotel Stamatoiu se ocupa, în cadrul Informațiilor Externe, de firma „Dunărea”.

1% adevăr, 99% minciună

Singurul element corect este că generalul-colonel Iulian Vlad chiar era general colonel, fiind avansat la 23 august 1984. Avem toate elementele să spunem că Iulian Vlad, în 1984, nu putea primi un asemenea raport, deci documentul este fals.

Al doilea element care probează falsul

Un al doilea element care ne arată că asistăm la un fals grosolan este structura documentului. Raportul este dactilografiat, având toate elementele scrise la maşină. De la indicativele unităţilor, la numele ofiţerilor, până la cel al lui Traian Băsescu, toate aceste elemente, repet, sunt dactilografiate.

Modul de redactare a unui asemenea raport înainte de 1989 era total diferit. Rapoartele erau dictate și bătute la mașină, numai că acolo unde apăreau numele operațiunilor, locațiilor, numele informatorilor, rezidenților sau ale ofițerilor deplin conspirați, se lăsa loc liber urmând ca acestea să fie completate de mână de către cel care întocmea raportul.


În 1984, Traian Băsescu era mai mult pe mare, fiind comandant de navă. Este greu de priceput cum răspândea materiale de propagandă în Portul Constanța, în condițiile în care naviga luni de zile la rând pe oceanele planetei


Aceste elemente de conspirativitate și păstrarea secretului erau folosite în mod OBLIGATORIU la toate rapoartele scrise de către responsabilii Securității, la orice nivel. Inclusiv Iulian Vlad sau Aristotel Stamatoiu atunci când redactau un raport către Nicolae Ceauşescu sau Tudor Postelinicu, lăsau locuri libere în document pe care le completau de mână. O dactilografă nu putea să cunoască numele, locurile și sumele de bani care s-ar fi împărțit de către Securitate.

În documentul prezentat de Antena 3 totul este scris la mașină. Un mod de redactare al unui raport al Securității IMPOSIBIL!

Folosirea numelui real, în loc de un nume de cod - argumentul nr. 3

Un al treilea element care arată fără cea mai mică umbră de îndoială că asistăm la o plastografie grosolană este menţionarea numelui fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, în acest document.

Nu există niciun motiv, nicio uzanță sau precedent prin care numele unei persoane care sprijinea o acțiune a Securității, ca informator, ca rezident! sau ca ofițer deplin conspirat să apară cu nume și prenume. Se folosea OBLIGATORIU numele conspirativ.

Ca să fiu şi mai clar, orice persoană care avea o anumită relaţie pe linia muncii informative cu Securitatea Statului primea unul sau mai multe nume conspirative, doar acestea fiind folosite în documentele interne ale Securităţii.

Politica PCR nu se schimbase ca să aibă noi deziderate în 1984

Un ultim semn de întrebare este dat de tematica materialului.

În fragmentul prezentat este scris următorul lucru:

„Materialele specifice de propagandă pentru orienta-rea opiniilor şi atragerea simpatiilor s-a realizat prin legătură directă Băsescu Traian. Despre Băsescu Traian precizăm că îşi manifestă pe deplin adeziunea faţă de politica PCR şi am ordonat susţinerea sa materială cu suma de 1.500 dolari SUA pentru subvenţionarea reţelei în cadrul noilor deziderate”.

Te bufnește și râsul când te gândești că un document despre politica partidului era adresat unui șef al Departamentului Securității Statului (care mai avea 3 ani până să fie numit) și i se comunicau măsuri luate pentru îndeplinirea „noilor deziderate”.

Cu ce se schimbase politica Partidului în 1984, de avea noi deziderate?

Ce treabă avea Securitatea, generalul Iulian Vlad însărcinat cu departamentul de contraspionaj, cu materialele de propagandă?

De ce i se aducea la cu noștință că s-au dat 1.500 de dolari când, în mod normal, această sumă apărea doar dacă trebuia să aprobe personal această cheltuială?

Sunt doar elementele unui FALS GROSOLAN!

Toate aceste elemente, care mi-au sărit în ochi numai la simpla prezentare făcută de Mihai Gâdea, mă fac să afirm că asistăm la o nouă operațiune de compromitere a lui Traian Băsescu cu documente false.

Ceea ce mă miră este faptul că, atât la Antena 3, cât şi la celelalte site-uri care au preluat această aşa-zisă dezvăluire, există oameni care au văzut destule rapoarte ale securităţii, unii dintre ei le-au şi întocmit, şi, măcar din acest motiv, ar fi trebuit să îi atragă atenţia lui Mihai Gâdea că prezintă un document fals, o însăilare grosolană a unor elemente, că limbajul folosit în acest document este specific anilor 2000 şi nu are de a face cu modul în care se redactau rapoartele Securității înainte de anul 1989.

Traian Băsescu: „Am o veste bună pentru Antena 3. Vă dau în judecată! N-am primit niciodată bani de la Securitate!”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a anunțat ieri că va da în judecată Antena 3, după prezentarea documentelor „incriminatoare”. „Este un haos Antena 3 şi România TV care luptă ca eu să nu revin în viaţa politică. A publicat un document absolut fals. O veste bună pentru Antena 3: vă dau în judecată!”, a declarat Traian Băsescu.


FOTO: Traian Băsescu



„Securitatea nu plătea în valută”

Ultierior, într-o intervenţie telefonică în cadrul emisiunii Evenimentul zilei TV, difuzată pe B1 TV, fostul şef al statului a explicat că documentele respective sunt un „fals ordinar”.


Fostul șef al statului spune că, pe vremea când se presupune că se întâlnea cu Securitatea, era pe mările și oceanele Lumii.”


„M-ar surprinde să constat că Securitatea își plătea lucrătorii în valută. Era interzis pe vremea aceea să faci plăți în valută. Vă spune unul care era plătit în strănătate în valută, şi în ţară nu avea voie să folosească decât lei”, a menţionat Băsescu la EVZ TV.

Fostul preşedinte a dat un exemplu prin care demonstrează că acele acte nu sunt autentice.

„Dacă vreți să vă uitați, pe ultimul rând al documentului scrie «subvenționare». Atunci nu exista cuvântul ăsta. Era tare dacă îi punea în paranteză «ajutor de stat cu sprijin de la Moscova»”, a mai spus fostul şef al statului în intervenţia telefonică de la EVZ TV.

„Mă întâlneam cu delfinii și rechinii”

Fostul președinte a subliniat faptul că, în perioada în care se presupune că ar fi avut legături cu Securitatea, el era comandat de navă.

„Păi unde trebuia să răspândesc eu noile orientări ale Congresului al 13-lea, că eu mă întâlneam cu delfinii, cu rechinii prin oceane şi mări, că de încărcat încărcam prin ţări arabe, iar nava, prin dimensiunile ei, în foarte puţine locuri acostam pe uscat. E un document de o abjecție rară”, a punctat Traian Băsescu.

  • Marii acuzatori cu dovezi contrafăcute

Vadim a scris la calculator o notă informativă din anii ’80 împotriva lui Ion Cristoiu

Una din mizeriile făcute după Revoluția din 1989 de Corneliu Vadim Tudor (foto) - Dumnezeu să-l ierte! - a fost prezentarea, în 2008, a unor documente contrafăcute care trebuia să probeze faptul că jurnalistul Ion Cristoiu l-ar fi turnat pe liderul Partidului România Mare la Securitate, în timpul regimului comunist.


FOTO: Corneliu Vadim Tudor 



Proba falsă

Fostul europarlamentar a prezentat în presă o așa-zisă notă-raport ce ar fi fost întocmită de maiorul Stana Creţa, ce relata o serie de informaţii primite de la sursa numită „Coroiu”. Din aceste date se anunța că Ion Cristoiu a fost un colaborator al Securității.

În replică, Ion Cristoiu a demontat foarte ușor acuzațiile Tribunului. Jurnalistul a arătat că nota de raport care ar fi fost redactată de Securitate în anii ’80 este scrisă pe calculator. Mai mult, era concepută folosindu-se scrierea actuală: scrisă cu „â” din „a”, lucru care nu se întâmpla atunci.

„Sigur, acum s-a dovedit, e un document redactat la calculator, e foarte clar că-i făcut acum, în ultimul timp. Nu cred că l-a făcut Corneliu Vadim Tudor, că nu-l duce capul”, a comentat atunci jurnalistul. (Marian Păvălașc)

Roșca Stănescu a inventat o spălare de bani pentru Traian Băsescu

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a mai fost victima unor acuzații cu documente false.

Sorin Roșca Stănescu (foto) l-a acuzat public, în noiembrie 2013, pe președintele de atunci că a spălat bani în campania prezidențială din 2004. Senator PNL pe atunci, Stănescu a prezentat mai multe extrase de cont în sprijinul afirmațiilor sale.


FOTO:Sorin Roșca Stănescu



Falsul, confirmat de procurori

În replică, Băsescu a respins imediat acuzațiile senatorului PNL și a afirmat că acesta este „un mincinos prost” care a prezentat documente false.

Parchetul General a confirmat că documentele sunt false, după ce Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a făcut verificările necesare. (Marian Păvălașc)

 
Tag-uri: Traian Basescu, documentul prezentat de Antena 3, falsul document, Mihai Gadea, Iulian Vlad, Tudor Postelnicu, Securitate, Dan Andronic, nicolae ceausescu, UM unităţii 0544, Securitatea statului, departamentul securitatii statului, Antena3, Sinteza zilei, dosar Basescu sinteza zilei, aristotel stamatoiu, silvian ionescu, pdl, pnl, evz, Aristotel Stamatoiu, George Homoşteanu, mihai gadea, traian basescu, corneliu vadim tudor, fals, sorin rosca stanescu
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului EVZ demontează documentul prin care Antena 3 l-a atacat din nou pe Traian Băsescu. Este un fals grosolan. În actele Securității se folosea obligatoriu numele conspirativ!.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi