Doliu în familia fetei ucise în Scoţia

Doliu în familia fetei ucise în Scoţia

O tânără de 23 de ani din municipiul Mediaș, a fost omorâtă în Scoția de un bărbat de 38 de ani. Potrivit poliției scoțiene, tânăra a fost omorâtă în noaptea de 4 spre 5 decembrie 2014. Luciana Maurer plecase în străinătate la muncă pentru a-i asigura un viitor mai bun fiicei ei, în vârstă de 7 ani. A fost omorâtă în Scoția, motivele crimei nefiind elucidate până la această oră. Principalul suspect a fost prins de poliţie, însă acasă la Mediaşi familia tinerei este sfâşiată de durere.

"Un bărbat a fost arestat după ce corpul unei femei a fost descoperit în dormitorul unei case. Cadavrul a fost descoperit într-o casă din Springfield Drive, Falkirk, vineri noaptea, în jurul orei 12.30. Polițiștii continuă cerecetările și iau declarațiile vecinilor. Suspectul, în vârstă de 38 de ani, va apărea în fața instanței luni. Cercetările continuă pentru a stabili exact circumstanțele acestei crime. Inspectorul-șef Mandy Peterson a declarat că cercetările continuă în acest caz, iar detectivii și ofițerii de poliție investigheză amănunțit scena crimei. Singurul suspect în acest caz este un bărbat în vârstă de 38 de ani. Polițiștii scoțieni au mai declarat că această crimă este un eveniment deosebit de neobișnuit pentru Falkirk, care este o zonă liniștită, în care incidentele violente sunt deosebit de rare", scrie dailyrecord.co.uk

În casa Lucianei din Mediaș este mare tristețe. Toți membrii familiei au aflat încă de sâmbătă de nenorocirea care s-a întâmplat în Scoția. Sora fetei spune că a fost sunată sâmbătă de la Poliție pentru a fi informată despre decesul Lucianei."Sâmbătă am primit telefon de la Poliție și am fost informată că sora mea a murit. Nu știu cum a ajuns din Olanda în Scoția, pentru că noi știam că lucrează ca și barmaniță la un restaurant din Olanda. A fost cu o prietena de-a ei, cred că a mers cu ea în Scoția. Detectivul din Scoția cu care am vorbit a spus că a fost înjunghiată. Nu știu ce să cred, nu știu ce s-a întâmplat acolo. Am înțeles că a fost omorâtă de un bărbat de 38 de ani", a spus Denisa Zoltan.

Mama tinerei ucise își găsește cu greu cuvintele. "De la poliție ne-au sunat. Ne-au zis că și pe ei i-au sunat de la Interpol. Eu știam că fata mea în Germania, apoi în Olanda. Nu știu de ce a ajuns în Scoția. Sâmbătă ne-au chemat la poliție și ne-au dat numărul de telefon de la polițistul care a fost la fața locului și el ne-a spus că a găsit-o decedată într-o casă", a precizat Maria Wagner, mama tinerei omorâte.

Ne puteți urmări și pe Google News

Decesul tinerei din Mediaș l-a șocat pe fratele acesteia. Bărbatul spune că Luciana era o fată veselă și fericită. "Am vorbit cu ea de mai multe ori, era veselă, fericită. Niciodată nu m-am gândit că se va întâmpla așa ceva. Trebuia să vină acasă acum, de Sărbători, dar nu mai poate acum", a spus printre lacrimi, fratele tinerei. Cea mai mare problemă a familiei este acum aducerea în țară a corpului neînsuflețit al Lucianei. 10.000 de euro costă toată operațiunea,bani de care familia din Mediaș nu dispune. Cei care doresc să ajute această familie greu încercată o pot face în contul RO2OINGB0000999904719407, deschis la ING Mediaș pe numele Zoltan Denisa Maria.