PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Dosare

DOSARUL BERCEA MONDIAL. Mircea Băsescu cere vizionarea unor înregistrări noi, care l-ar dezincrimina

Autor: | | 0 Comentarii | 984 Vizualizari
Mircea Băsescu continuă războiul cu familia Bercea Mondial FOTO: LIBERTATEA
El contestă decizia Tribunalului și continuă să nege cu vehemență că ar fi luat bani, prin intermediul lui Marian Căpățână, pentru a-l scoate pe Bercea din pușcărie

Procesul în care Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost condamnați, în primă instanță, la patru ani, respectiv trei ani de închisoare, pentru trafic de influență în dosarul Bercea Mondial, se judecă la Curtea de Apel Constanța.

Intermediarul Braşoveanu

La înfățișarea de ieri, cu fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, în boxă adus din pușcărie unde este închis în altă cauză apărătorul lui Mircea Băsescu, avocatul Nelu Tașcă, a venit cu noi cereri care l-ar dezincrimina pe clientul său. Este vorba, în principal, de obținerea de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a transcrierii unor convorbiri telefonice purtate între membrii familiei lui Sandu Anghel cu Marian Căpățână și cu un anume Vasile Brașoveanu. Ultimul se oferea să caute în București persoane, care în schimbul unor sume importante sau terenuri, puteau găsi oameni importanţi care să îl scoată pe Bercea Mondial din arest.

Înregistrări noi, puse sub preș

Ar mai exista și două înregistrări video, făcute de Florin Anghel chiar la Mircea Băsescu acasă, „în care fiul lui Bercea Mondial vorbea despre înțelegerea cu judecătoarea Carmen Marinescu, din Craiova, cercetată ulterior pentru trafic de influență”. Culmea este că noile probe audio și video sunt la dosarul de la Constanța, solicitate și obținute chiar de avocata lui Marian Căpățână.

Într-o convorbire purtată de un avocat cu Bercea Mondial, aflat în închisoare, se aude cum acesta spune: „Ce interes avem noi cu Mircea Băsescu? Doamne ferește! Scoateți-mă de aici!”. Mircea Băsescu spune însă că „la următorul termen, avocata nu a mai pomenit de ele, nu au mai fost vizionate și au fost scoase de pe ordinea de zi. După aceea, Tribunalul a dat pronunțarea în proces și gata. Și, de două luni ne uităm pe ele și așteptăm să le prezentăm instanței, vrem să fie vizionate în ședință publică”.

Planurile pentru eliberarea lui Bercea Mondial, fără Mircea Băsescu

Convorbirea lui Marian Căpățână cu Vasile Brașoveanu despe Florin Anghel și o avocată din București:

Vasile: Nu, eu vreau, o să îi spun prima dată ce vrea femeia, mâncați-aş, dacă e omul (Florin Anghel – n.red.) de acord, știi...și după aia vedem. Și i-am spus, băi, o să-mi dai și mie o șpagă. Exact așa i-am spus. Am fost sincer, știi...

Căpățână Marian: Da, păi...

Vasile: Că nu a vrut frate, la 300.000 nu a vrut să se bage, ca să știi și tu. Și acum să-i duci tu toți banii. 500 mi-a spus.

Căpățână: Îți dai seama că sunt mulți bani.

Vasile: Și după aia mi-a zis niște chestii...deci... hai că sun acolo, dar nu a vrut să se bage pentru că pentru 200- 300.000 vrea să îmi fac eu balamuc aicea și alea, alea. Și i-am spus, fii atent, vine omul, de tine i-am spus, și stă de vorbă cu tine, și uite așa, așa, i-am spus că ești de la Constanța, de acolo, știi...

Căpățână: Și dacă ne face ăsta belea după aia?

Vasile: Păi nu, că nu are ce să îți facă, că în momentul în care intră, atuncea când va fi momentul, ăia trebuie să fie la tine.

Căpățână: Am înțeles.

Vasile: Că dacă nu, nu facem nimic.

Căpățână: Da, am înțeles.

Vasile: Și eu îi confirm, da e bine, dă-i bătaie.


Tag-uri: bercea mondial, mireca basescu, marian capatana, Curtea de Apel Constanța, trafic de influență, dosarul Bercea Mondial, Nelu Tașcă, Sandu Anghel, Tribunalul Olt, Vasile Brașoveanu, București, Florin Anghel
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului DOSARUL BERCEA MONDIAL. Mircea Băsescu cere vizionarea unor înregistrări noi, care l-ar dezincrimina.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii