DOSARUL CĂPRIOARA. Expertele contabile din dosarul lui Marian Oprişan au fost arestate preventiv

DOSARUL CĂPRIOARA. Expertele contabile din dosarul lui Marian Oprişan au fost arestate preventiv

Expertele Ileana Roxana Cernea (Pintea) şi Elena Valentina Muşuroiu din dosarul în care este judecat de mai mulţi ani preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprişan, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Tribunalul Bucureşti a admis propunerea procurorilor DNA. Decizia nu este definitvă şi poate fi contestată.

Procurorii DNA au dispus sâmbătă reţinerea celor două experte. Ileana Roxana Cernea a fost reţinută pentru favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu şi fals intelectual, iar Elena Valentina Muşuroiu, pentru complicitate la favorizarea făptuitorului şi la abuz în serviciu.

Din ordonanţele de reţinere întocmite de procurori a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

Cernea (Pintea) Ileana Roxana a fost desemnată de către instanța de judecată, în data de 10.07.2014, pentru a efectua expertiza financiar-contabilă în dosarul nr. 271/231/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca – Secția Penală, având ca obiect judecarea unui dosar finalizat cu rechizitoriu de procurorii anticorupţie şi trimis spre judecare la data de 05 iunie 2006.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dosarul a fost strămutat de mai multe ori, în prezent fiind în curs de judecare, în primă instanţă, la Judecătoria Cluj Napoca. 

Potrivit DNA, unul dintre inculpaţii trimişi în judecată în dosarul sus menţionat a cerut numirea, în calitate de expert recomandat pentru a participa la efectuarea expertizei financiar contabile, a lui Mușuroiu Elena Valentina- expert parte desemnat de Marian Oprișan-  care a şi dobândit această calitate. Conform atribuțiilor stabilite de instanța de judecată, expertul desemnat Cernea (Pintea) Ileana Roxana trebuia să răspundă la obiectivele expertizei, stabilite de magistratul care a dispus administrarea acestei probe. La rândul lor, experții parte (recomandați de inculpații din dosar) urmau să-și exprime și ei opiniile cu privire la obiective. 

Încălcând sarcinile ce-i reveneau cu privire la întocmirea raportului de expertiză financiar-contabilă, respectiv acelea de a fi independent față de orice intruziune, corect și imparțial, Cernea (Pintea) Ileana Roxana (experta desemnată de instanță) a stabilit împreună cu Mușuroiu Elena Valentina (experta parte recomandată de unul din inculpați) modul în care vor aborda expertiza, așa încât să servească intereselor inculpaților judecați și, de asemenea, strategia de urmat pentru atingerea scopului. Mai mult decât atât, cele două au convenit ca expertiza să fie realizată de către Mușuroiu Elena Valentina, fără ca expertul judiciar numit de instanță să analizeze documentele puse la dispoziție și să tragă propriile concluzii care se impun, în mod obiectiv. 

Astfel, Cernea (Pintea) Ileana Roxana a acceptat ca Mușuroiu Elena Valentina să fie cea care să elaboreze expertiza pentru ea, fără a avea nicio contribuție, rezumându-se doar la a-și însuși expunerea, argumentația și concluziile redactate în numele său de expertul parte al inculpatului judecat în dosarul sus menționat, prin semnarea documentului. 

  • Inculpatelor li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 CPP, urmând ca la data de 10 ianuarie 2015 să fie prezentate în faţa instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

De asemenea, mai arată DNA; în aceeaşi cauză, s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Mavovei Liviu, expert, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu. Există indicii şi probe care conturează suspiciunea rezonabilă că Macovei Liviu, în calitate de expert parte al unui alt inculpat, în dosarul depus în dosarul Judecătoriei Cluj Napoca nr. 271/231//2010, a acceptat să semneze raportul de expertiză contabilă, conștientizând că nu a fost întocmit de către expertul desemnat de instanţă Cernea (Pintea) Ileana Roxana şi că, în acest mod, se încalcă prevederile legale și totodată se aduce atingere dreptului părților vătămate din dosar la desfășurarea procesului în mod echitabil.