Dosarul „Gala Bute”, în Parlament. Udrea și Ariton, la mâna adversarilor din PSD și PNL

Dosarul „Gala Bute”, în Parlament. Udrea și Ariton, la mâna adversarilor din PSD și PNL

Parlamentarii din comisiile juridice urmează să încuviințeze sau să respingă începerea urmăririi penale împotriva celor doi. Elena Udrea spune că e „o încercare de intimidare” după dezvăluirile despre gen. Florian Coldea

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, ieri, aviz de la Parlament pentru începerea urmăririi penale a deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, și senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei, în dosarul „Gala Bute”.

Deputații au termen trei zile să elaboreze raportul asupra cererii DNA. Potrivit președintelui Comisiei juridice, Bogdan Ciuca, dezbaterea și votul vor avea loc, cel mai probabil, miercuri, urmând ca apoi să fie convocat plenul.

Cale întoarsă la Senat

Ne puteți urmări și pe Google News

Cazul senatorului Ion Ariton va fi discutat, mâine, în Comisia juridică a acestei Camere. Senatul a primit de la DNA solicitarea privind începerea urmăririi penale a fostului ministru al Economiei, însă, a retrimis dosarul la DNA, pentru că documentele nu erau numerotate. Ulterior, DNA a rezolvat această problemă tehnică şi documentele referitoare la Ion Ariton(foto) au ajuns, din nou, la Senat. Vasile Blaga a anunțat că liberalii vor vota în favoarea cererii procurilorîn cazul senatorului liberal Ion Ariton.

„Nu m-a sfătuit Băsescu nimic”

Elena Udrea a apreciat că acuzaţiile care i se aduc în dosarul ”Gala Bute” sunt legate de declaraţiile pe care le-a făcut vineri vizavi de şeful interimar al SRI, Florian Coldea.

În plus, Elena Udrea a afirmat că nu va contesta controlul judiciar impus de DNA în dosarul „Gala Bute”, în care este cercetată pentru abuz în serviciu şi alte fapte. Ea a precizat că se simte „mai în siguranţă” fiind supravegheată de Poliţie. „Recunosc, sunt vinovată că am dorit ce au dorit milioane de români în 2010: să-l vedem pe Lucian Bute boxând în România”, a spus Udrea precizând că Ministerul Dezvoltării a contractat publicitate în condițiile legii. Potrivit lui Udrea, „societatea civilă ar trebui să se întrebe dacă este normal” ca „un om”, Florian Coldea, „care ştie exact bubele fiecăruia din cap din Parlament” să influenţeze activitatea Justiţiei. „Nu am încredere în cercetarea lucrurilor pe care eu le-am reclamat. Nu am încredere că ancheta pe care şi-o face singur Coldea la SRI va da un rezultat”, a precizat Udrea. Aseară, Elena Udrea a fost invitată la Gândul Live unde a precizat că fostul șef al statului nu este implicat în lupta ei. „Nu m-a sfătuit Traian Băsescu nimic, e o luptă pe care o duc singură”, a spus Udrea.

Percheziții și rețineri pentru dovedirea unor contracte ilegale

Ieri, la DNA, a fost o zi plină care a început cu 18 percheziții în dosarul „Gala Bute”. Printre domiciliile scotocite s-a aflat vila lui Rudel Obreja, casa unui fost consilier de la Ministerul Dezvoltării, dar și la domiciliul primarului din Lupeni.

Polițiștii judiciari l-au adus la sediul DNA pe Ștefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea. După o oră, „mascații” l-au adus la DNA și pe fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja. „Probabil voi fi reținut”, a apucat să spună Obreja, nu înainte de a preciza că toate contractele s-au derulat prin intermediul unor viramente bancare. Ulterior, Obreja a fost reținut pentru 24 de ore.

A urmat la DNA omul de afaceri Aurel Gărdean, individ care a câștigat, în 2010 - 2011, mai multe contracte cu ministerul condus de Udrea. Valoarea acestora s-ar ridica la 45 milioane de lei. Gărdean este nașul lui Ion Bîrcină, finul judecătorul de la Curtea Constituțională Toni Greblă, ultimii doi urmăriți penal într- un alt dosar.

În sfârșit, pe ceas de seară, la sediul DNA a ajuns și Cornel Resmeriță (PSD), primarul din Lupeni.

Surse de finanțare

Potrivit procurorilor, Elena Udrea a luat decizia organizării Galei Bute, în urma unor discuţii cu Rudel Obreja, şi le-a cerut subordonaţilor săi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului să găsească soluţii de încheiere a contractului privind finanţarea evenimentului, urmărind obţinerea unor beneficii electorale. Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este suspectat că a determinat reprezentanţii a zece companii de stat să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea „Galei Bute” de către firma lui Rudel Obreja. La ora închierii ediției, ceilalți suspecți încă erau la DNA.

Reacțiile jurnaliștilor

În ultimele zile, subiectul principal al editorialiștilor a fost acuzațiile aduse Elenei Udrea în dosarele Microsoft și Gala Bute.

CĂTĂLIN PRESECARIU Jurnalistul Kamikaze pune întrebarea dacă DNA chiar îl va chema pe Florian Coldea la audieri în urma denunțului anunțat de Elena Udrea. „Cum ar putea încadra penal procurorii fapta (prezumtivă) a lui Coldea? Șantaj? Abuz în serviciu? Posibil, dacă se consideră că generalul Coldea s-a folosit de funcție ca să producă bani pentru RTV. Habar n-am care ar putea fi acuzația la care l-ar putea încadra procurorii DNA pe Coldea. În orice caz, ar fi una gravă. Atît de gravă, încît procurorii nu și-ar permite să nu ia în serios denunțul Elenei Udrea.

LELIA MUNTEANU Editorialista publicației online Gandul nu poate desluși încă dacă acuzațiile liderului PMP sunt reale sau doar blufuri. „Elena Udrea vorbește. De ce ea? Pentru că știe. De ce abia acum, când e strânsă cu ușa? Pentru că nu mai are nimic de pierdut. Cum să n-o lași să deschidă dulapul cu schelete al patriei, adunate acolo într-un deceniu de împilări mărețe? Poate confabuleză. Dar poate că spune o parte din adevăr. Ce ar urma după deschiderea unui dosar penal? Strîngerea probelor”, scrie jurnalista.

CĂTĂLIN TOLONTAN Jurnalistul Cătălin Tolontan încearcă să răspundă la întrebarea „Cine a turnat-o pe Elena Udrea?” în Gala Bute. „Fostul ministru Ion Ariton și fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Gheorghe Năstăsia sînt cei în ale căror declarații apare numele Elenei Udrea, ca avînd rolul central în Gala Bute”, scrie Tolontan. Jurnalistul mai scrie că „Ion Ariton a determinat strîngerea a aproximativ 400.000 de euro de către societățile din subordinea Ministerului Economiei. El știa încă din decembrie 2013 că va fi urmărit penal”.