Dosarul Lukoil s-a întors la instanță. Procurorii prahoveni au remediat neregularitățile

Conform procurorilor, Petrotel Lukoil efectua tranzacţii cu companii off-shore controlate de persoane sancţionate de UE
Autor: | | 0 Comentarii | 932 Vizualizari

Procurorii din cadrul PCA Ploieşti au remediat neregularităţile constatate de instanţă în luna decembrie a anului trecut şi au dispus, prin rechizitoriul din data de 22 ianuarie, trimiterea în judecată a şase persoane fizice şi a două persoane juridice, potrivit comunicatului de presă postat de site-ul oficial al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Dosarul Lukoil a fost trimis din nou în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, după ce instanţa l-a restituit procurorilor pentru remedierea unor neregularităţi care apăreau în rechizitoriul iniţial. 

Opt inculpați

Șase persoane fizice și două persoane juridice au fost trimise, din nou, în judecată, astfel, directorul general al Petrotel Lukoil Ploieşti, Andrey Bogdanov, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosire cu rea credinţă a capitalului societăţii şi spălare de bani.  Alți trei directori generali adjuncţi din cadrul societăţii de la Ploieşti au fost dați pe mâna judecătorilor. Este vorba despre Alexey Voinstev, acuzat de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii, şi Olga Kuzina şi Dan Dănulescu, acuzaţi de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani. 

Totodată, Andrei Raţă, membru în Consiliul de Administraţie al Petrotel Lukoil, a fost trimis în judecată pentru folosire cu rea credinţă a creditului societăţii şi spălare de bani. Un alt inculpat în dosar este și contabilul şef Dorel Duţu, care va fi judecat sub acuzaţiile de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani. 


Dosarul Lukoil se întoarce, definitiv, la procurori

Declarațiile lui Victor Ponta privind Lukoil Ploiești vor fi analizate de CSM. Se va stabili dacă spusele premierului afectează INDEPENDENŢA Justiţiei

Victor Ponta, despre dosarul Lukoil: Nu am interferat în niciun fel în justiție

Dosarul LUKOIL a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti


Cele două societăți comerciale trimise în judecată sunt SC Petrotel Lukoil Ploieşti, acuzată de spălare de bani, şi SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acuzată de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani. 

Dosarul a fost trimis la Tribunalul Prahova, instanţă competentă să soluţioneze cauza. 

Comunicat fără precizarea prejudiciului Reamintim că Tribunalul Prahova a dispus în urmă cu o săptămână restituirea dosarului la procurorii care l-au instrumentat, în motivarea deciziei arătându-se că, după constatarea unor neregularităţi în privinţa rechizitoriului, procurorul a manifestat "pasivitate totală", în condiţiile în care nu a remediat acele neregularităţi şi nici nu a comunicat în termenul legal Tribunalului Prahova dacă îşi menţine sau nu dispoziţia de trimitere în judecată a dosarului. La momentul constatării neregularităţilor, magistraţii arătau, printre altele, că unele acte materiale au fost dublate sau chiar triplate, dar şi că procurorii nu au indicat activitatea infracţională concretă a inculpaţilor. 

Procurorii au contestat verdictul Tribunalului, dar instanța Curții de Apel Ploieşti le-a respins acțiunea și a menţinut, marţi, 19 ianuarie, decizia de restituire la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dosarului Lukoil, decizia fiind definitivă.

În dosarul trimis inițial instanței, prejudiciul constatat de procurori era de 7.597.094.338,10 lei, echivalentul a 1.766.766.125,10 euro. În comunicatul de presă dat ieri publicității, procurorii PCA Ploiești nu au mai făcut nicio referire la pagubele create prin faptele inculpaților. 

"Un alt mecanism identificat în relaţiile comerciale ale SC Petrotel Lukoil SA este tranzacţionarea cu entităţi înregistrate în jurisdicţia off-shore şi care sunt controlate de persoane faţă de care există un regim sancţionator impus la nivelul Uniunii Europene. În ceea ce priveşte fondurile obţinute din aceste tranzacţii comerciale, se conturează ipoteza că sunt amestecate cu fonduri ilicite şi ulterior externalizate în cea mai mare parte către entităţile afiliate SC Petrotel Lukoil SA", se arăta în rechizitoriul inițial.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi