DOSARUL MICROSOFT II. Un parlamentar află astăzi dacă va fi urmărit penal. El este la mâna colegilor!

Eugen Bejenariu
Autor: | | 1 Comentarii | 229 Vizualizari

Plenul Camerei Deputaților dezbate și supune la vot, astăzi, cererea DNA privind efectuarea urmăririi penale în cazul lui Eugen Bejinariu, acuzat de abuz în serviciu în dosarul ”Microsoft II”.

Marţea trecută, Biroul permanent al Camerei a decis convocarea plenului pentru ora 16.00, iar la finalizarea dezbaterii din plen, este programat votul secret cu bile. Şedinţa de plen va fi precedată, la ora 14.30, de reunirea Comisiei juridice a Camerei, care trebuie să întocmească un raport în acest caz. Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut pe 21 noiembrie sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Eugen Bejinariu, ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003 - 2004, în legătură cu săvârşirea, pe vremea în care a deţinut funcţia ministerială, a infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, în dosarul ”Microsoft II”. Procurorii susţin că Bejinariu, cu încălcarea dispoziţiilor privind achiziţiile publice, a iniţiat şi a susţinut proiectele a două hotărâri de guvern (nr.1473/11.12.2003 şi nr.470/01.04.2004), prin care s-a aprobat încheierea între Guvern şi Fujitsu Siemens Computers GmbH a unui contract comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea firmei de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul de a fi favorizată prin evitarea organizării unei licitaţii publice.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi