Dosarul Mineriadei”. Ion Iliescu a decis în două întâlniri cu Petre Roman reprimarea demonstrației din Piața Universității și chemarea minerilor în București

Dosarul Mineriadei”. Ion Iliescu a decis în două întâlniri cu Petre Roman reprimarea demonstrației din Piața Universității și chemarea minerilor în București

Procurorii militari care se ocupă de dosarul Mineriadei din iunie 1990 au comunicat acuzaţiile ce li se aduc înalţilor oficiali din dosar, în frunte cu Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu.

Potrivit digi24.ro, procurorii au probe din care reiese că Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu şi alţi generali au participat la o şedinţă secretă în 12 iunie 1990, în care Ion Iliescu a dat ordin ca protestatarii din Piaţa Universităţii să fie dispersaţi. Aceste ordine s-au aplicat în 13 iunie, când forţe ale Ministerului de Interne şi ale SRI,.spun procurorii, au atacat sistematic populaţia.

Participanţii la şedinţa secretă

Pentru aceste ordine, spun procurorii, Ion Iliescu trebuie să fie cercetat pentru infracţiuni contra umanităţii. Dacă nu s-ar fi schimbat Codul Penal, fostul preşedinte ar fi trebuit să fie cercetat pentru genocid şi tratamente neomenoase.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În zilele de 11-12.06.1990, în calitate de președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), împreună cu civil Roman Petre, civil Măgureanu Virgil, civil Voiculescu Gelu-Voican, civil Dumitru S. Nicolae, general (rez.) Chițac Mihai, general-maior (rez.) Diamandescu Corneliu, general maior (rez.) Florescu Mugurel și alții, a decis reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, în baza acestei hotărâri fiind declanșat, în dimineața zilei de 13.06.1990, un atac asupra unei populații civile, la care au participat forțele militare ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale și Serviciului Român de Informații, atac soldat cu decesul a patru persoane și rănirea a altor trei prin împușcare, precum și vătămarea corporală și lipsrirea de libertate a aproximativ 270 de persoane. Ulterior, la data de 13.06.1990, împreună cu civil Roman Petre, alți membri ai Guvernului, lideri de sindicat și conducători ai unor centre industriale și bazine carbonifere din țară, a decis organizarea deplasării la București a peste 10.000 de muncitori care, în zilele de 14 și 15 iunie 1990, au continuat atacul declanșat în dimineața zilei de 13 iunie 1990 asupra unei populații civile, provocând vătămarea corporală și lipsirea de libertate a unui număr de 1.000 persoane”, arată procurorii.