Dosarul navelor Mistral pentru Rusia: Germania susține Franța să își onoreze contractul

Dosarul navelor Mistral pentru Rusia: Germania susține Franța să își onoreze contractul

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, şi-a exprimat sprijinul pentru intenţia Franţei de a-şi onora contractul cu Rusia privind livrarea în această ţară a unor portelicoptere Mistral, în pofida criticilor din partea SUA, informează site-ul EUobserver.

Potrivit Angelei Merkel, onorarea acestui contract este posibilă doar prin iniţierea la adresa Rusiei a celei de-a treia etape de sancţiuni. Prin această etapă, Uniunea Europeană are în vedere sancţiuni economice.

“Problemele care vizează exportul în Rusia intră sub incidenţa celei de-a treia etape de sancţiuni. În ceea ce priveşte această a treia etapă, am convenit - eu personal am ajuns la un acord cu preşedintele SUA - că dacă alegerile prezidenţiale din Ucraina vor avea loc, nu o vom iniţia (etapa de sancţiuni). Am văzut că alegerile s-au desfăşurat cu succes”, a spus cancelarul federal al Germaniei.

Totodată, Merkel a atenţionat că, “în cazul în care situaţia din Ucraina se va destabiliza şi mai mult, a treia etapă de sancţiuni va fi lansată”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anterior, preşedintele francez Francois Hollande a declarat, după prima zi a summitului G7, că ţara sa îşi va onora obligaţiile contractuale şi îi va livra Rusiei, în octombrie, portelicopterele comandate.

În aceeaşi zi, secretarul de stat american John Kerry a declarat că planurile Franţei de a livra portelicoptere Mistral stârnesc îngrijorarea Washingtonului.