Dosarul „privatizărilor strategice”! Spionul Vadim Benyatov contestă sentința

Dosarul „privatizărilor strategice”! Spionul Vadim Benyatov contestă sentința

Vadim Don Benyatov, spionul condmnat în România pentru trădare prin transmiterea de informații secrete, la ani grei de carceră alături de foștii miniștri Codruț Sereș, Zsolt Nagy și Stamen Stancev, în dosarul „privatizărilor strategice”, cere judecătorilor instanței supreme revizuirea pe fond a dosarului.

 Concret, spionul Benyatov Vadim Don susține, printre altele, că în dosar interceptarile făcute de SRI dar și faptul că a fost urmărit pas cu pas de SIE, sunt neconstituționale și multe dintre ele sunt de negăsit și că în acest fel s-a încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.

Condamnările în acest proces răsunător au fost printre cele mai grele date de instanța supremă. Astfel:

● Codruț Sereș, fost ministru al Economiei, a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare.

Ne puteți urmări și pe Google News

● Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, a fost condamnat la cinci ani de închisoare;

● Dorinel Mihai Mucea a fost condamnat, la șase ani închisoare cu executare.

● Radu Donciu a fost condamnat, prin contopirea pedepselor, la șapte ani.

● Benyatov Vadim Don, prin contopirea pedepselor, a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru inițiere de grup infracțional transnațional și spionaj.

● Stamen Stancev Todorov (cetățean bulgar) a fost condamnat la 11 ani închisoare.

Potrivit Parchetului, fostul ministru PC al Economiei și Comerțului, Codruț Sereș, și fostul ministru UDMR al Telecomunicațiilor, Zsolt Nagy, au fost acuzați de procurori că ar fi utilizat pozițiile pe care le ocupau în Guvern pentru a favoriza anumiti concurenți într- o serie de dosare de privatizare de mare importanță. Astfel, potrivit procurorilor, Sereș, Nagy și fostul secretar de stat, în Ministerul Comunicațiilor Kerekeș Gabor, au constituit sau au aderat la un grup infracțional cu caracter trans național, din care au făcut parte și Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Dorinel Mihai Mucea și Mihai Radu, dar și alți trei inculpați. Activitatea infracțională ar fi avut loc în perioada 30 mai 2005 - 21 noiembrie 2006 și ar fi constat, printre altele, într-o serie de acțiuni ilegale care ar fi menit să distorsioneze procesul de privatizare a Electrica Muntenia Sud, Petrom, a Romaero București și Avioane Craiova, și privatizării CN Poșta Română SA. Mai exact, demnitarii ar fi furnizat informații confidențiale despre licitații organizate de minister.