Dosarul „Răpirii din Irak”. Traian Băsescu: „Exclus să se poată proba ceva ce n-a existat!”

Dosarul „Răpirii din Irak”. Traian Băsescu: „Exclus să se poată proba ceva ce n-a existat!”

Fostul președinte al statului și Vasile Blaga s-au prezentat ieri la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a fost analizată plângerea lui Vadim Tudor legată de deschiderea unui nou dosar în cazul răpirii jurnaliștilor

Traian Băsescu și Vasile Blagra au venit ieri unul după altul la Curtea Supremă, înainte de ora 09.00 dimineața, pentru a răspunde la o procedură judiciară deschisă din 2005. Atunci, fostul președinte al PRM, Corneliu Vadim Tudor, i-a reclamat la Parchetul General pentru suspiciuni de corupție în afacerea jurnaliștilor răpiți în Irak. Cei doi erau acuzați de „Tribun” că ar fi beneficiat de fondurile financiare destinate răscumpărării jurnaliștilor.

FOTO: Vasile Blaga a lăsat să se înțeleagă că dosarul este o copilărie

Ne puteți urmări și pe Google News

„Vadim trăiește din minciună și din delațiune”

La ieșirea din sala de judecată, fostul președinte al României a respins acuzațiile lui Vadim Tudor, spunând că „este exclus să se poată proba ceva ce n-a existat”.

După care Băsescu a ținut să-și detalieze declarația. „Am fost întrebat dacă am ceva de comentat sau dacă am văzut dosarul. N-am de ce să văd dosarul. Este, se pare, vremea delatorilor. Oamenii sunt târâți prin instanțe pentru tot soiul de delațiuni. Unii sunt arestați, alții sunt anchetați. Este exclus ca cineva existat, adică faptul că banii s-au întors la mine sau la altcineva. Pentru că navea ce bani să se întoarcă”, a precizat Traian Băsescu.

Pentru că Băsescu nu mai are vreo funcție în stat (nici parlamentar, nici președinte), judecătorii Înaltei Curți au decis să mute dosarul la Judecătoria Sectorului 5, unde se va decide deschiderea sau nu a urmăririi penale în acest dosar. Fostul șef al statului l-a atacat și pe Tiberiu Nițu, procurorul general al României: „Observ pasiunea revoluționarului Nițu de a redeschide orice dosar în care apare numele Traian Băsescu”.

„Nu s-a dat niciun ban”

În schimb, Vasile Blaga a spus răspicat că, din ceea ce știe el, nu s-a plătit niciun ban pentru răscumpărarea jurnaliștilor. Mai reamintim că fostul procuror Ciprian Nastasiu scria în cartea sa că s-ar fi plătit aproximativ 13 milioane de euro.

O cânta în poezii pe Ileana Ceaușescu

Acest dosar a pornit în anul 2005, atunci când Corneliu Vadim Tudor i-a acuzat pe Traian Băsescu și Vasile Blaga că ar fi „tras” o sumă importantă de bani din fondurile pe care statul român le-ar fi plătit pentru răscumpărarea celor 3 jurnaliști, răpiți în Irak în acel an, 2005. „Pe vremea comuniștilor o cânta pe tanti Ileana (Elena Ceaușescu - n.r.) în poezii. Astăzi, orice nu este pro comunist este dușmanul lui. Vadim Tudor trăiește din minciună și din delațiune. Asta-i viața lui și asta știe să facă, asta face. Asta a făcut pe vremea comuniștilor, asta face acuma”, a mai spus fostul șef de stat. În urmă cu un deceniu, Marie-Jeanne Ion, Ovidiu Ohanesian și Sorin Mișcoci erau răpiți în Irak, în cadrul unei operațiuni realizată la ordinul controversatului afacerist Omar Hayssam.

FOTO: Corneliu Vadim Tudor