Dosarul rețetelor false: arestul preventiv prelungit cu alte 30 de zile

Dosarul rețetelor false: arestul preventiv prelungit cu alte 30 de zile

Tribunalul București a admis azi cererea procurorilor Parchetului de pe lângă respectiva instanță, referitoare la prelungirea măsurii arestului preventiv pentru toți cei nouă inculpați deja aflați în arest.

Printre cei care au mai primit încă 30 de zile de arest se numără și Ioana Daniela Vonica (foto centru), soția defunctului Ilie Vonica, urmărită penal în dosarul Rețetelor false alături de Iuliana Ilincea, directoarea lanțului de farmacii Rețeta (parte a grupului Polisano). Alături de trei medici de la Institutul Fundeni, două farmaciste și doi falși distribuitori de medicamente, cele două femei sunt acuzate de procurori că au decontat la Casa de asigurări de sănătate rețete fictive, medicamente furate sau medicamente care au mai fost decontate de către alte farmacii. Împotriva deciziei Tribunalului București cei nouă inculpați au dreptul să formuleze contestație.

Dosarul Rețetelor false a căpătat o și mai mare amploare după ce acum două săptămâni,Ilie Vonica - soțul Danielei Vonica și fondatorul grupului Polisano - s-a sinucis aruncându-se de pe acoperișul propriei case. Procurorii estimează că în dosarul în care este cercetată Daniela Vonica, prejudiciul adus bugetului statului este de aproximativ 3,5 milioane de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News