Editura Evenimentul si Capital

Dosarul Traian Băsescu - Gabriela Firea: Rechizitoriul e finalizat. EXCLUSIV. Reacţia fostului preşedinte

Autor: | | 16 Comentarii | 3440 Vizualizari

Procurorul de caz a finalizat rechizitoriul în dosarul în care fostul preşedinte Traian Băsescu este acuzat că ar fi ameninţat-o pe Gabriela Firea, iar în acest moment dosarul se află la procurorul ierarhic superior pentru verificarea legalităţii.

"S-a emis soluţia de către procurorul de caz, iar acum este la verificare a legalităţii, la procurorul ierarhic superior", a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului General, Gabriela Ştefan.

Oficialul Parchetuluin General a explicat că dosarul va fi sau nu trimis în judecată urmare a deciziei procurorului ierarhic superior.

"Nu am nicio informaţie în acest sens, dar nu ar fi o surpriză pentru mine", a declarat Traian Băsescu pentru EVZ, întrebat dacă confirmă trimiterea sa în judecată. 

Gabriela Firea a declarat, la rândul său, la Antena 3: "Este o surpriză pentru mine. Nu am primit comunicarea rechizitoriului. Regret situaţia în care ne aflăm, eu sunt un om pacifist". 

Dosarul Băsescu - Firea a început în 2014 după ce fostul preşedinte, referindu-se la fostul senatorul PSD Gabriela Firea, a spus într-o emisiune televizată: "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele". Afirmaţia venea în contextul în care Firea făcea parte din comisia parlamentară de anchetă privind terenurile de la Nana.

Gabriela Firea a depus, în 16 aprilie 2014, la Parchetul instanţei supreme, o plângere pe numele lui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj. Parchetul a anunţat în 18 aprilie 2014 că a dispus urmărirea penală a lui Traian Băsescu pentru şantaj, însă punerea în mişcare a acţiunii penale a fost suspendată, întrucât preşedintele României are imunitatecât timp este în funcţie. Anchetatorii au redeschis dosarul, în 30 decembrie 2014, întrucât fostul şef al statului nu mai beneficia de imunitate.

Potrivit art. 206 Cod penal, "fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării".




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro