Două persoane transportate la spital. Ambulanţă acroşată de un autoturism

Două persoane transportate la spital. Ambulanţă acroşată de un autoturism

O ambulanţă care transporta un pacient în municipiul Râmnicu Vâlcea s-a răsturnat, vineri după-amiază, după ce a fost acroşată de un autoturism într-o intersecţie, două persoane fiind transportate la spital în urma accidentului.

Conform datelor furnizate de Poliţia Vâlcea, accidentul a avut loc în municipiul Râmnicu Vâlcea, la intersecţia dintre strada Calea lui Traian, cu strada Nicolae Bălcescu.

Primele informaţii de la locul accidentului arată că şoferul unui autoturism care a intrat în intersecţie pe culoarea verde, încercând să vireze la stânga, a acroşat autospeciala Serviciului de ambulanţă în care se afla un pacient, autosanitara răsturnându-se.

În urma accidentului, două persoane, ambele din ambulanţă, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Ne puteți urmări și pe Google News