PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Social

Dr. Mircea Cotul: „Echipa e cea care te propulsează, e cea în care ai încredere şi care stă alături de tine. Sau dimpotrivă!”

Autor: | | 0 Comentarii | 649 Vizualizari
Astăzi, a fi medic în România presupune curaj. Surprinzător, dar cei mai mulţi dintre medici sunt mânați de altruism, pentru că este o profesie care se face din vocaţie. Medicii pot face lucruri surprinzătoare, dar nu pot să pună capăt unor „boli” precum sărăcia, războiul sau abuzul.

Ca medic, în timp ce tu vei munci pe brânci în gărzi sau urgențe, prietenii tăi vor fi la munte sau la mare sau la un grătar. Ajungi la patru, cinci sau chiar şapte nopți de gardă la rând. Mulți renunţă, pentru că nu este uşor.

Nu există nimic mai important pentru un medic precum pacienții. Nu este deloc uşor, dar când alegi meseria aceasta te identifici cu ea până la capăt. Cum să nu admiri deci realismul, perseverenţa, dinamismul, dar şi simţul umorului unui medic ce adoră ceea ce face şi zi şi noapte este în spital.

Abordându-l pentru o discuţie care a reuşit să îmbine aspectele profesionale cu cele personale pe dr. Mircea Cotul, chirurg cardiovascular pediatric, șef de secție Cardiopediatric Center, am descoperit o minte limpede şi un om atras de tot ce e nou în profesia sa, dornic de a da vieţii în fiecare zi o şansă. Ca medic nu ai voie să nu fii în prima linie. Este ceea ce am învăţat după discuţia cu dr. Mircea Cotul, fără îndoială o lecţie de viaţă importantă.

Cum aţi ajuns să practicaţi această meserie? Ce v-a determinat să porniţi pe acest drum deloc facil?

Provin dintr-o familie de medici. Tatăl meu a fost medic la rândul lui, profesor universitar de imagistică nucleară într-un spital din Cluj. Văzând şi ştiind ce face, a fost un model în viaţă pentru mine şi cel care m-a determinat să aleg această meserie. Ulterior, am ajuns la o răscruce. El ar fi dorit să continuu ceea ce am început şi să urmez această specialitate, dar am fost mai atras de domeniul chirurgiei.

Iniţial, debutul a fost în chirurgia adultului, după care s-a ivit ocazia unui program de pregătire de specialitate în străinătate. În urma acelui program am putut obţine şi o bursă la specializare în domeniul chirugiei cardiace pediatrice, deoarece această specialitate nu este recunoscută ca şi independentă, de sine stătătoare în România. Deci, ca să te specializezi, trebuie să urmezi un program în străinătate, sub o formă sau alta, ca să poţi obţine o acreditare care-ţi dă dreptul să poţi opera în ţările partenere. De aceea, am optat pentru ideea de a lucra în acest spital privat. Putem fi solicitaţi cu uşurinţă să lucrăm oriunde în cadrul grupului de spitale din care facem parte.

Mi-a plăcut chirurgia cardiacă pediatrică. Se lucrează altfel decât la adulţi, instrumentele sunt altele, intervenţiile chirurgicale sunt mult mai delicate, patologia este complet diferită.

Ce contează cel mai mult pentru dumneavoastră, ca medic?

În primul rând, contează echipa. Nu poţi să fii chirurg independent; trebuie să ai o echipă în spate, cu experienţă şi continuitate. Te simţi extraordinar de sigur în momentul în care pediatrul diagnostician îţi dă un diagnostic corect. Te simţi extraordinar de sigur şi de confortabil când anestezistul ştie exact ce are de făcut şi ai o comunicare perfectă cu acesta, din priviri, iar lucrurile merg lin şi normal. Te simţi extraordinar de sigur când pacientul ajunge la terapie intensivă, unde se ştie că primele ore — câteodată, în cazuri complicate, chiar şi primele zile — sunt critice, şi vezi că intervenţia chirurgicală a fost un succes.

Din păcate, nu sunt prea multe centre, nu sunt prea mulţi colegi care să lucreze în acest domeniu. De aceea, aş adresa un apel celorlalţi colegi de breaslă care în momentul de faţă îşi desfăşoară activitatea în spitale de stat — pentru că ştim unii de ceilalţi, ne cunoaştem de atâta vreme — de a ne uni şi de a încerca să eliminăm acele liste interminabile la care am tot auzit că se face menţiune. Să încercăm ca, în momentul în care unul dintre noi are mai mulţi pacienţi, să nu alegem soluţia de a-i trimite în străinătate, ci să-i direcţionăm către celelalte centre din țară.

Pot fi sincope în aprovizionarea cu materiale — ştiu foarte bine, pentru că vin dintr-un serviciu de stat. Se mai întâmplă ca o perioadă de două sau trei săptămâni să nu ai ceea ce-ţi trebuie ca să poţi face aceste operaţii în siguranţă, dar în mod sigur există un alt coleg care te poate ajuta, iar astfel aceste lucruri pot fi depăşite. Pacienţii nu trebuie să simtă acest lucru sau să se piardă pe lista de aşteptare.

Sunt convinsă că de-a lungul timpului aţi avut parte de numeroase experienţe atât bune, cât şi rele. Aţi salvat vieţi, dar v-aţi întâlnit şi cu duşmanul numărul 1, Moartea. Bănuiesc doar că experienţa este neplăcută…

Sigur că m-am întâlnit şi cu Moartea de-a lungul carierei mele. Există malformaţii cardiace foarte severe, unele dintre ele incompatibile cu viaţa. Tehnicile de diagnostic acum pot să precizeze încă din perioada intrauterină, prin aşa-numita ecografie fetală, diagnosticul la care ne aşteptăm, în aşa fel încât imediat după naştere să se acţioneze chirurgical, în situaţii de urgenţă. Asta înseamnă că, imediat după naştere, nou-născutul ajunge într-o secţie de terapie intensivă a unui spital care are secţie de chirurgie cardiacă, este stabilizat cât de repede posibil şi intră în discuţie intervenţia chirurgicală încă din prima zi de viaţă. În condiţiile în care poţi să-l ţii sub control, sigur că este mai bine să amâni intervenția încă două sau trei zile, până când reuşeşti să stabileşti diagnosticul complet și să îl stabilizezi — toate lucrurile acestea sunt extrem de importante.

Câteodată, malformaţia poate să fie atât de complexă încât cu toată dotarea, cu toate tehnicile care îţi stau la dispoziţie, cu toată colaborarea dintre medici, din păcate, sunt şi insuccese. Toate acestea îţi ridică semne de întrebare: oare s-ar fi putut face mai mult sau în alte condiţii ai fi reuşit să ajuţi mai mult acel copil? Totuși, această parte mai puţin plăcută a activităţii noastre se întâmplă în toate centrele, indiferent de vârstă, de categoria de vârstă, de patologii sau de experienţa pe care o are chirurgul.

Nereușitele există, dar din fericire sunt puţine. La noi, cel puţin până în momentul de faţă, în toate cele 75 de cazuri pe care le-am avut în ultimul an supravieţuirea este de sută la sută.

Avem o durată minimă de terapie intensivă și o durată de spitalizare de aproximativ trei zile. Nu au fost sechele ulterioare, toţi pacienţii noştri sunt într-o bună condiţie. Pacienții operaţi în septembrie 2013, când am inaugurat centrul de chirurgie cardiovasculară pediatrică, sunt deja la al doilea control. După ce ştii în ce condiţii au venit la spital, este o mare bucurie să vezi cât de bine se simt. Este o satisfacţie să vezi că acel copil este cu totul alcineva: are o viaţă normală, cu o inimă normală, similară cu cea a unui copil de aceeaşi vârstă. Pacienții sunt complet sănătoşi, fără să existe nici un fel de problemă de adaptare la încadrarea în activitate (la grădiniţă sau şcoală), având aceeaşi capacitate de efort precum ceilalți copii.

Ce v-a ajutat să depăşiţi momentele de cumpănă din viaţa dumneavoastră profesională?

Chiar dacă urmezi un program de pregătire, oricare ar fi el, şi te declari capabil să efectuezi una sau alta dintre intervenţiile chirurgicale indiferent de complexitate, nu poţi depăşi momentele dificile şi nu poţi să lucrezi în acest domeniu fără să ai o echipă în spate. Echipa e cea care te propulsează, e cea în care ai încredere şi care stă alături de tine sau dimpotrivă, pleacă de lângă tine, dacă ceea ce faci tu nu corespunde.

Faptul că rezultatele noastre au fost bune până în momentul de faţă se datorează echipei. Ce oferă acest spital faţă de cel din care provin, din Cluj, şi unde sufletul meu este în permanenţă, fiind centrul unde m-am format şi locul unde merg mereu cu plăcere? Acest spital este nou; a fost construit şi deschis în aproximativ doi ani. Circuitele sunt bine gândite, aparatura este de ultimă generaţie, colegii sunt în mare parte pregătiţi în străinătate, iar tehnicile pe care le abordează sunt şi ele noi.

Nu există nimic din ceea ce se face în alte ţări ce nu putem face şi noi aici, în spital. Nu e nici o diferenţă. Este un exemplu de luat în considerare şi ar putea fi urmat şi de alte spitale. Cred că este loc pentru toată lumea. Am mulţi colegi care lucrează în acest domeniu, iar la numărul de copii cu malformaţii congenitale care se nasc în România (peste 1000 pe an), există cazuistică suficientă pentru încă cinci echipe complete.

Cât de greu le este oamenilor să ajungă la spitalul unde funcţionează centrul pe care-l conduceţi? Cât de greu le este pacienţilor să vă găsească?

Nu-i este greu unui pacient să ajungă la noi. Noi colaborăm cu colegii noştri cardiologi, cardiologi pediatrici — ne cunoaştem de multă vreme şi faptul că suntem la 400 de kilometri nu schimbă adresabilitatea foarte mult. Pacienţii vin către noi fiind trimiși de către colegii cu care am rămas legătură.

Pe de altă parte, sunt părinţi mulţumiţi care au plecat de aici şi ne recomandă mai departe şi altora. Ne mai ajută şi mass-media, iar pe site sunt informaţii suplimentare legate de spitalul nostru.

Se pot obţine informaţii legate de tipurile de intervenţii chirurgicale pe care le facem. Nu selecţionăm cazuri în funcţie de simplitatea lor şi nu le refuzăm pe cele complexe, ba dimpotrivă.

Ne ocupăm de cazuistica nou-născutului, dar avem și centrul dedicat adulților cu probleme cardiace. Fiecare îşi are specificul lui: sunt particularităţi legate de vârstă, de complexitatea malformaţiei şi de tipul intervenţiei. Suntem pregătiţi, asta făceam şi la Cluj, cu atât mai mult cu cât aici avem toate serviciile colaterale, cele care ne ajută cu diagnosticul și cele care ne ajută cu urmărirea în postoperator. Nu trebuie să apelăm în altă parte.

Cu siguranţă aveţi planuri, dorinţe, visuri… Spuneţi-mi la ce vă gândiţi prima dată atunci când e vorba de motivaţie, de importanţa meseriei dumneavoastră?

Pentru mine, ca medic, contează ca părinţii să ni se adreseze cu încredere. De asemenea, contează ceea ce facem: intervenţii de aceeaşi dificultate şi complexitate cu cele realizate în străinătate, precum şi cu aceleaşi rezultate. Nu în ultimul rând, contează ca echipa cu care lucrez să rămână, în continuare, în aceeaşi formulă. E important să mergem mai departe, indiferent că unii dintre noi au deja o vârstă. Chiar dacă avem părul alb, învăţăm în continuare și ne perfecţionăm. Schimburile de experienţă cu medicii din străinătate sunt în beneficiul nostru. Suntem deschişi să aflăm lucruri noi şi încercăm să le introducem şi în activitatea noastră.

Vrem să mai rămânem o perioadă în acest domeniu care în momentul de faţă este limitat şi restrictiv, din păcate. Dorim să pregătim o generaţie tânără care să ne ia locul la un moment dat. În acest sens, avem în vedere unul sau doi colegi cu care am mai lucrat, care ar fi interesaţi să vină alături de noi şi să urmeze un program de pregătire. Preşedintele acestui spital este deschis în a oferi nişte burse de pregătire în Italia.

Nu este uşor să pregăteşti un specialist în domeniul acesta, durează ani întregi — n-aş da o cifră, ca să nu descurajez. Responsabilitatea este foarte mare, cu atât mai mare cu cât te ataşezi de acel copil, ştii că este sub bisturiul tău, ştii că de tine şi de acurateţea tehnicii tale depinde viaţa lui. Mai mult, în momentul în care ieşi din sala de operaţie, doi părinţi te aşteaptă în faţa uşii, iar tu trebuie să le dai vestea bună. Părintele poate să accepte riscurile care există la fiecare operaţie, le acceptă formal prin semnătura pe care o depune pe acel formular, dar în sufletul lui nu există eşec, risc sau complicaţie. Părinții vor să vadă rezolvată afecţiunea cardiacă a copilului lor, vor să-l strângă în braţe şi să îl poată lua acasă.


Tag-uri: medic, mircea cotul, echipa, operatie, cardiovascular, pediatrie
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dr. Mircea Cotul: „Echipa e cea care te propulsează, e cea în care ai încredere şi care stă alături de tine. Sau dimpotrivă!” .




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi