Dragnea a petrecut mai mult timp cu presa decât în sala de judecată

Dragnea a petrecut mai mult timp cu presa decât în sala de judecată

După o amânare rapidă, liderul PSD a dat afară declarații despre proces, politică și Justiție

După ce decizia Curții de Apel Alba a făcut vâlvă și a înconjurat instanțele din țară care au înțeles că abuzul în serviciu a fost dezincriminat parțial, după decizia CCR, din 15 iunie 2016, ieri, deputatul Liviu Dragnea s-a dus în fața judecătorilor instanței supreme. Șeful PSD este judecat pentru că ar fi instigat un funcționar public la abuz în serviciu.

Concret, Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA, la data de 15 iulie 2016, pentru săvârşirea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi instigare la fals intelectual. În acelaşi dosar, a fost deferită justiţiei fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef la serviciul Secretariat din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

Instigare la abuz în serviciu

Ne puteți urmări și pe Google News

Șeful PSD a declarat în fața judecătorilor că este hotărât să meargă până la capăt, pentru a-şi dovedi nevinovăţia. În plus, el a refuzat un accord cu procurorii, lucru care i-ar fi adus scăderea pedepsei. Dragnea a susținut în fața jurnaliștilor că dosarul în care este judecat pentru instigare la abuz în serviciu se bazează doar pe câteva declaraţii neadevărate. El a spus că se consideră în continuare nevinovat, iar decizia a două inculpate din dosar de a-şi recunoaşte faptele nu îl determina să îşi schimbe poziţia.

În continuare, răspunzând întrebărilor ziariștilor, a vorbit despre Guvern, relațiile din PSD, reformarea Justiției.

Trei inculpați și-au recunoscut faptele și cer o judecată rapidă.

A contestat sentința de condamnare

Judecătorii Tribunalului București iau, astăzi, în discuție contestația formulată de avocații lui Liviu Dragnea împotriva sentinței de condamnare în dosarul Referendumul. Întrebat, ieri, de jurnaliști cum vede motivarea deciziei de condamnare, acesta a răspuns zâmbind că nu citit încă motivarea sentinței. Liviu Dragnea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul „Referendumului”.

Bombonica vrea să-i vină sentința acasă

Fosta soție a lui Liviu Dragnea, Bombonica, a susținut, prin avocat, că nu dorește să apară în fața judecătorilor. Aceasta a susținut printro solictare trimisă instanței că va respecta decizia pe care o vor lua magistrații și că pe tot parcursul judecării procesului vrea să se prevaleze de dreptul de a fi judecată în lipsă, iar sentința să-i fie comuncată la adresa de domiciliu.